Menu

Articol

În prezenţa preşedintelui Serbiei, cărăşeanul Borivoi Nicolici a fost răsplătit cu Placheta de aur

Borivoi Nicolici, stânga

Cunoscutul om de afaceri cărășean, Borivoi Nicolici, din Moldova Nouă, a fost din nou distins de către conducerea Asociației Generale a Vânătorilor Serbiei Centrale. Spunem că din nou a fost răsplătit de vînătorii țării vecine, pentru că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. De data aceasta, premierea s-a făcut în prezența lui Tomislav Nicolici, președintele Serbiei.

Ceremonialul a avut loc la Kraguevac, la el fiind prezent personalități selecte ale vieții publice din Serbia, fiind prilejuit de împlinirea a cinci ani de la înființarea Asociației Generale a Vânătorilor din Serbia Centrală.

Borivoi Nicolici a fost răsplătit cu Placheta de aur a Agenției, în semn de respect, mulțumire  și recunoștință pentru aportul adus la întemeierea și consolidarea Asociației. Aceeași distincție a primit-o și președintele Tomislav Nicolici, cu care cărășeanul Borivoi Nicolici a avut onoarea să stea la aceeași masă în timpul dineului festiv.

Asociația Generală a Vânătorilor Serbiei Centrale are aproape 20.000 de membri, fiind una dintre cele mai puternice agenții de acest fel din Serbia.

Reamintim că Borivoi Nicolici este unul dintre cei mai cunoscuți vânători din vestul țării, membru al AJVPS Caraș-Severin, fiind singurul vânător din județul nostru membru în Consiliul Internațional al Vânătorilor.

Powered by Jasper Roberts - Blog