Menu

Articol

Încredere maximă!

Cum de a ajuns Liviu Dragnea cel mai iubit dintre pământenii social-democraţi e greu de înţeles. E aproape un miracol! După ce a murit şi a înviat, iată că sute de mii de credincioşi merg să se închine la buletinele de vot, pe care se află un singur nume. E numele celui care vindecă, însufleţeşte, dă speranţă. Şi, culmea e că rosteşte cuvintele de alinare, printre dinţi, aproape fără să deschidă gura. Să vorbeşti fără să deschizi gura e, cumva, ca şi când ai merge pe apă! Să mergi pe apă, hai că s-a mai văzut, dar să fii iarăşi fecioară social-democrată, după ce la origine ai fost PD-ist, după o condamnare, după demisia din Guvern şi din funcţia de preşedinte executiv, aceasta e ceva care depăşeşte limitele imaginaţiei şi, mai ales, ale statutului. Prin urmare statutul va fi rescris conform cu realitatea miraculoasă, urmând să devină scripturi de partid.

Trăim zile de fior şi râsu-plâns, în care Sfânta Parascheva şi Liviu Dragnea adună în jurul lor pe cei slabi, obidiţi, condamnaţi, discriminaţi, cu probleme sociale, dar şi oameni de afaceri cu statul, muncitori, ţărani, funcţionari, tehnicieni şi intelectuali, antrenori de fotbal, proeuropeni şi eurosceptici, care nu şi-au pierdut speranţa. Cine spunea că românii nu mai pot fi însufleţiţi de nimic?! Iată că pot fi! Important e să apară omul sau moaştele care să le dea încredere. Încredere în salarii şi pensii decente, poate, chiar şi în calificarea la EURO 2016!

Powered by Jasper Roberts - Blog