Menu

Articol

Țărăniștii cărășeni și-au (re)ales conducătorii

Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD, a participat astăzi la conferința județeană de alegeri a Organizației Județene a PNȚCD Caraș-Severin. Dan Sîrbu a fost reconfirmat în funcția de președinte, Nicolae Ciurică în cea de președinte de onoare, în timp ce Dănilă Obersterescu a fost ales prim-vicepreședinte. Alimpie Domășnean va îndeplini funcția de secretar general, iar Alina Militaru Jiga  pe cea de de secretar adjunct. Totodată, au fost aleși și zece vicepreședinți.

În cadrul conferinței de presă, Aurelian Pavelescu a punctat faptul că partidul a traversat o perioadă dificilă, de 15 ani, caracterizată de lupte interne nesfârșite, de o percepție greșită din partea alegătorilor, de plecări la alte partide și de lipsă de credibilitate. Mai mult de atât, între fosta și actuala generație de țărăniști a existat o prăpastie ce s-a adâncit mereu. „Acest lucru a condus la crearea a două curente bine definite. Pe de-o parte, cel conservator, cu privirea mereu spre trecut, și cu o tentă anticomunistă, iar pe de altă parte, un curent nou, flexibil și care își dorește să intre în relații politice pentru a accede în parlament. Este un curent care militează pentru renașterea partidului, pe continuitate și nu pe cantonare în trecut“, a spus președintele PNȚCD.

Pavelescu a recunoscut că s-au făcut numeroase greșeli, iar din acest motiv și, mai ales când vine vorba de supraviețuirea unui partid, nu te poți izola în comemorări, omagieri, pomeni și parastase, cu trimitere la perioada în care erau la modă astfel de manifestări ale curentului conservator din cadrul PNȚCD. „Azi suntem într-o situație mult mai bună decât în anul preelectoral 2011. Ne aflăm într-o situație unitară, consesuală și vorbim o singură limbă. Din această perspectivă, avem mai multe șanse în alegerile din 2016, chiar dacă este foarte greu să ții fără bani un partid pe piață“, a declarat Pavelescu.

Dacă pe plan local, PNȚCD vrea să acceadă în Consiliul Județean Caraș-Severin cu cel puțin un candidat, să câștige două primării și un număr de 70 de consilieri local, după cum sublinia președintele Dan Sârbu, la nivel național, obiectivul principal al PNȚCD îl reprezintă intrarea în parlament, în orice alianță politică,  și nu oricum, ci constituind cel puțin un grup parlamentar.

Powered by Jasper Roberts - Blog