Menu

Articol

Țigări ascunse în pragurile unui autoturism

În seara zilei de 30 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăş au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse accizabile.

În jurul orei 17,50, poliţiştii  au oprit, în trafic, pe DN 57C, un autoturism marca Citroen, condus de M.A., în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în judeţul Caraş-Severin.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în locuri special amenajate, praguri lipite cu chit cu uscare rapidă, 319 de pachete de ţigări diferite mărci. 

„Ţigările în valoare de 4.785 de lei şi autoturismul în valoare de 1000 euro au fost indisponibilizate în vederea confiscării, în cauză poliţiştii de frontieră întocmind actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă“, se arată în comunicatul ITPF Timișoara semnat de inspectorul de poliție Ionuț-Petre Nicola.

Powered by Jasper Roberts - Blog