Menu

Articol

Țigările fără timbru ard rău la buzunar

De acest lucru s-a convins un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Berzovia, care a fost surprins de către polițiștii orașului Bocșa, în data de 3 august, pe când transporta cu autoturismul său cantitatea de 480 de pachete de țigări, netimbrate și fără documente justificative.

Potrivit comunicatului de presă al IPJ Caraș-Severin, autoturismul a fost indisponibilizat iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată de către polițiști în vederea confiscării.

Bărbatul de 65 de ani a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca în cursul zilei de azi acesta să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Dosarul se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

Powered by Jasper Roberts - Blog