Menu

Articol

„Biruinţa spiritului asupra materiei!” Simpozionul de Sculptură Monumentală, Caransebeş

La Caransebeş s-a desfăşurat, ieri, vernisajul Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală, ediţia a 14-a, la care au participat 11 artişti, din 11 ţări, de pe 4 continente. La vernisaj au participat, sculptorii, organizatorii, artişti din Caransebeş, Reşiţa şi Timişoara, critici de artă, prieteni ai artelor şi ai organizatorilor.

Participanţii la simpozion, care au realizat sculpturi monumentale în travertin, sunt:

1. Agnesa Petrova - Bulgaria, cu lucrarea: WIND / VÂNT

2. André Naegelen - Franţa: PASSAGE LACTE / PASAJ NATURAL

3. Ayhan Kayapinar - Turcia: RITHM OF SHAPES / RITMUL FORMELOR

4. Carlos Monge - Mexic: WINDOWS / FERESTRE

5. Jorge Schroder - Brazilia: EQUILIBRIO / ECHILIBRU

6. Herman Gschaider - Austria: METROPOLIS

7. Samia Monsef - Egipt: STRUCTURĂ GEOMETRICĂ

8. Thierry Fereira - Portugalia: CUBIC#61026061

9. Jose Miguel Fonseca - Chile: FRACTURA-CALCE / FRACTURĂ-UNIRE

10. Klaus F. Hunsiker - Germania: CONNECTION

11. Eugen Petri  - România: SUCALĂ

Moderatorul vernisajului a fost Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură din Caransebeş, care a fost şi administrator al simpozionului. În deschidere, au vorbit: Felix Borcean - primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela - fost primar al Caransebeşului şi cel care a iniţiat simpozionul în urmă cu 14 ani, Pavel Şuşară - critic de artă din Bucureşti, Eugen Petri - sculptor şi director artistic al simpozionului.

Vorbeşte arta, armele ar trebui să tacă

Vorbitorii au subliniat faptul că este o expoziţie excepţională, unitară, în ciuda faptului că au participat artişti de pe patru continente, de diferite culturi şi religii. Astfel, au fost artişti din cele două confesiuni creştine, catolici şi ortodocşi, precum şi musulmani. S-a spus că atunci când vorbeşte arta, armele trebuie/ar trebui să tacă. În această idee, a fost ţinut un minut de reculegere în memoria vicitimelor atentatului terorist de la Nisa, din Franţa. A fost evidenţiat faptul că această ediţie a început sub mandatul primarului Marcel Vela şi a continuat sub mandatul primarului Felix Borcean, cel care şi-a arătat disponibilitatea de a continua seria simpozioanelor de sulptură, care au îmbogăţit municipiul Caransebeş cu sculpturi extrem de valoroase. Transpus în bani, Marcel Vela a spus că fiecare lucrare, contabiliceşte, înglobează materiale şi manoperă de 2.500 de euro, însă o lucrare este evaluată la un preţ de pornire de 80.000 de euro.

Biruinţa spiritului asupra materiei!

Referitor la lucrările acestui simpozion, criticul Pavel Şuşară a spus, printre altele:

„Lucările care sunt acum în faţa noastră, cele făcute în această ediţie, se deosebesc, în primul rând, prin material.Este un material, spre deosebire de andezit, care este un material masculin, este un material feroce, îndărătnic, greu de abordat, travertinul este un material feminin, imprevizibil, calin, plin de surprize. Este, dacă nu un concurent, dacă nu un adversar al artistului, în cel mai bun caz, este un colaborator capricios. Pentru că niciodată nu ştii, în travertin, ce iese la a doua lovitură de daltă.Cât de mult îţi rămâne în picioare ideea cu care ai pornit.Ori, faptul că lucrurile şi lucrările au fost duse până la capăt, în felul în care le vedem cu toţii, arată încă o biruinţă a creaţiei, a spiritului, asupra materiei”.

Caransebeş, un oraş unic!

Pavel Şuşară a mai afirmat că, după cunoştinţa sa, nu mai există în ţară un oraş care să se fi îmbogăţit cu lucrări monumentale atât de multe, peste 100 (mai precis, 112 lucrări), şi atât de valoroase.

Samia Monsef - Titirezul

Mai facem o menţiune specială pentru artista Samia Monsef, din Egipt, care pe tot parcursul simpozionului, cât şi la vernisaj, a debordat de entuziasm, de bucurie, care a fost un liant al grupului şi a fost supranumită „Titirezul”, pentru dinamismul ei permanent, pentru disponibilitatea de a stabili legături, prietenii. Samia Monsef a fost îndrăgită, instantaneu, de toţi cei care s-au aflat în preajma ei. Puteţi viziona o scurtă înregistrare cu Samia Monsef, sub galeria foto.

Powered by Jasper Roberts - Blog