Articol

În zilele lungi de vară, din copilărie, jucam un joc stupid, născut din plictiseală, că n-aveam minge pentru o miuţă şi nici chef să jucăm ascunsa. Stăteam, aşa, pleoştiţi de căldură, când, unul, enervat de atâta veşnicie, lansa provocarea: „Cine ajunge ultimul la pom, mă-sa-i curvă!”. Şi toţi o zbugheam spre pomul indicat, să ne apărăm mamele. Ultimul ajungea cel mai visător, cel mai neatent, dar, de regulă, ultimul era cel mai mic, mai debil. Desigur, un joc nedrept. Dar cine spune că viaţa e dreaptă?!

Distracţia era maximă, întârziatul fiind ţinta batjocurii copiilor, nemiloşi cu înfrânţii. Iar cel cu „mama curvă” nu mai putea de ruşine şi de indignare: „Să mai fugim o dată!”, cerea prâslea reluarea jocului, dar cei mari nu erau de acord. Gata! S-a stabilit! Micuţul era atât de nenorocit, de indignat, încât îi dădeau lacrimile şi le spunea celorlalţi că mamele lor sunt curve şi ei sunt nişte golani. Această generalizare îl costa scump: „Măi, fii antenă, tu să n-o faci pe mama curvă, că te pocnesc peste bot!”, îi atrăgea atenţia, de obicei, cel mai mare şi tare. Grupul era dinamizat, plictiseala trecuse, iar ideile minunate veneau în valuri. „Să mergem la baie!”, „Hai, să furăm cireşe!”, ori „Facem o bâza sau un lapte gros?”. Dar micuţul era exclus din următoarele activităţi.

Nu ştiu dacă şi în Ardeal se juca jocul acesta prostesc. Dar e posibil să se fi jucat. Şi fostul ministru al transporturilor să fi fost cel mai mic din grup. Să fi rămas cu nişte traume din copilărie, care-l fac să generalizeze şi să creadă că toţi copiii cu taţii plecaţi la muncă sunt nişte golani şi mamele lor nişte curve.