Articol

La Răcăşdia s-a încheiat, aseară, nedeia satului, sărbătoare închinată Sfintei Marii, care a ţinut trei zile şi trei nopţi, ca în poveşti. Numai că răcăşdienii, oameni ge treabă şi osebiţi, găsesc de cuviinţă ca, an de an, pe lângă tradiţionalele sfinte liturghii, jocuri, hore şi mese întinse, să organizeze întâlniri şi dezbateri ştiinţifice, culturale şi literare, lecturi şi lansări de carte, la care invită zeci şi zeci de scriitori, până spre sută, în special din Banat, într-o manifestare intitulată „Zilele Culturii şi Spiritualităţii Răcăşdiene”.

„Răcăşdia, stavilă în calea globalizării!”

Răcăşdienii sunt oameni făloşi, oameni convinşi de valoarea lor, de valoarea excepţională a strămoşilor răcăşdieni, de faptul că Răcăşdia este un focar de cultură şi civilizaţie specifică, unică şi exemplară. „Fenomenul cultural de la Răcăşdia este o piatră la temelia spiritualităţii româneşti!” a spus un orator, pătruns de importanţa evenimentului. La simpozionul literar cu tema (cu rezonanţe şcolăreşti) „Cartea, hrană pentru suflet”, s-au spus multe, multe şi semnificative, multe şi mărunte, dar s-au făcut şi afirmaţii de o naivitate... tulburătoare.  „Răcăşdia este o stavilă în calea marii globalizări!” , a mai spus un orator, convins de rolul istoric şi universal al „Fenomenului cultural Răcăşdia”.

„Arca” Răcăşdia

Într-adevăr, este uimitor cum pot neobosiţii şi ambiţioşii răcăşdieni să adune în aceeaşi „arcă a spiritualităţii şi culturii”, fotbal, volei, sfinte şi dumnezeieşti liturghii, simpozioane literare, lansări de carte (chiar şi cărţi valoroase), spectacole folclorice, mese festive. Am folosit termenul de „arcă”, acesta fiind unul drag profesorului Ioan-Nicolae Cenda (din Oraviţa), termen pe care îl foloseşte cu dărnicie, dar şi cu anumită maliţioztate, pentru a arăta bogăţia unor întâmplări, evenimente, scrieri, dar şi pentru a sugera că elementele componente nu sunt selectate, ci sunt adunate cu frenezie, entuziasm şi cu o fermecătoare doză de inconştienţă. Pentru că „o arcă”, nu-i aşa(?), adăposteşte cu generozitate atât purici, cât şi elefanţi. De altfel, profesorul Ioan-Nicolae Cenda a fost unul dintre puţinii oratori, de la simpozionul literar , care a surprins echilibrat şi sintetic evenimentul de la Răcăşdia.

„De câţiva ani buni, Lechici cel bătrân şi Lechici cel tânăr (fostul şi actualul primar, tată şi fiu - n.n.) au încurajat creaţia culturală şi nu doar prin vorbe, ci şi financiar, fiindcă măria sa banul închide şi deschide toate uşile, ştiut este. În cazul nostru, fără de el, banul, nu am fi avut astăzi volumele de care vom face vorbire. Domnul profesor Constantin Falcă grăbeşte arca acelor cărăşeni de neuitat, Costel Simedrea caută metafore şi simboluri nu numai pe strada mare, ci şi, chiar, în „Cuiburile de cuc”, iar doamna Adriana Boia încearcă şi versifică parabole biblice, vrând să facă poezie”, a spus Ioan-Nicolae Cenda, la simpozionul desfăşurat luni, 15 august, la Căminul Cultural din Răcăşdia, în prezenţa a aproape o sută de scriitori şi oameni de cultură din Răcăşdia, Timişoara, Reşiţa, Lugoj, Bocşa, Oraviţa, Anina, Bozovici, precum şi din alte localităţi bănăţene .

La simpozion, doi elevi au recitat poezii în grai bănăţean, s-au prezentat referate cu privire la cărţi şi personalităţi (profesorul Dănilă Obersterescu a citit un amplu material despre viaţa zbucuiumată a învăţătorului-patriot Emilian Novacovici), au fost prezentate reviste: „Almăjana” - Bozovici, „Confluenţe” - Oraviţa, „Scripta Manent” - Grădinari, „Bocşa culturală”, „Lecturn” - Timişoara etc. şi au fost lansate cărţile: „Cărăşeni de neuitat” - vol. 30, de Constantin Falcă; „Ouă de cuc” - versuri, de Costel Simedrea, Timişoara, Eubeea, 2016; precum şi două volume de poezie religioasă, de Adriana Boia.

„Prea ne batem cu cărămida în piept”

Despre lansarea volumului de poeme, „Ouă de cuc” a lui Costel Simedrea au vorbit editorul Ilie Chelaru şi poetul Nicolae Sârbu. În cuvântul său, Nicolae Sârbu s-a simţit dator să menţioneze că la Răcăşdia se întâmplă lucruri remarcabile în domeniul culturii, dar prea se face risipă de superlative, „prea ne batem cu cărămida în piept”. O parte din discursul poetului Nicolae Sârbu poate fi vizionat în înregistrarea video de pe această pagină.