Menu

Articol

500 de ani de la Reforma Protestantă şi Parada Portului Popular German la Reşiţa

La Reşiţa, precum şi în alte localităţi din Caraş-Severin, se desfăşoară cel mai important eveniment cultural al germanilor din judeţ, „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”. Manifestările au început în data de 6 octombrie şi se vor desfăşura până duminică, 15 octombrie. În cadrul acestor manifestări, de astăzi, până duminică vor avea loc evenimente culturale şi religioase cuprinse sub genericul „500 de ani de la Reforma Protestantă”, iar duminică, la Reşiţa se va desfăşura „Parada Portului Popular German”.

„Decada Culturii Germane în Banatul Montan”este cel mai important ciclu de manifestări culturale ale etniei germane din acest spaţiu. Sărbătoarea „Heimat”-ului germanilor din Banatul Montan şi Sfânta Liturghie festivă de mulţumire (cea de a XXIV-a ediție), cea de a 15-a Întâlnire a formaţiilor muzicale şi a corurilor germane în Banatul Montan, „Parada Portului Popular German la Reșița” (cea de a XXIII-a ediție), tradiționalele sărbători de Kirchweih („ruga” romano-catolică), dar şi celelalte manifestări care vor avea loc la Anina - Steierdorf, Bocşa, Dognecea, Gărâna, Oravița, Oţelu Roşu, Reşiţa şi Sasca Montană ne vor reuni şi în acest an într-o cunună a prieteniei, stimei şi înţelegerii reciproce. În cadrul acestei ediții vom organiza pentru prima oară o Întâlnire a membrilor comunității evanghelice luterane din Banat, aceasta cu prilejul jubileului de 500 de ani de reformă protestantă. Vom sărbători împreună jubileul în spiritul istoriei bisericilor noastre creștine care sunt vii în Banat și spiritul ecumenic care le unește. Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediţia 2017, se doreşte a fi, ca şi cele din anii precedenţi, o punte de legătură între ceea ce a fost şi ceea ce va fi în viitor”, a spus preşedintele Forumului Deocratic al Germanilor din Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla.

Programul manifestărilor vineri 13 – duminică 15 octombrie:

Vineri, 13 octombrie 2017

REŞIŢA

500 de ani de la Reforma Protestantă

Centrul Social „Frédéric Ozanam“ / ora 10.00:

Vernisajul expoziției de cărți „Reforma protestantă și Martin Luther“, cu exponate din colecția Bibliotecii Germane „Alexander Tietz”.

Centrul Social „Frédéric Ozanam“ / ora 10.15:

Vernisajul expoziției de filatelie și numismatică „Martin Luther și reforma protestantă“, cu exponate din colecția Alexander Erwin și Erwin Josef Țigla.

Centrul Social „Frédéric Ozanam“ / ora 10.30:

Vernisajul expoziției „Reforma în estul Europei“, o expoziție a instituției „Deutsches Kulturforum östliches Europa“ (Forumului Cultural pentru Europa de Est) din Potsdam / Germania.

Centrul Social „Frédéric Ozanam“ / ora 11.00:

Prelegere în limba germană: „Reformă, renovare, înnoire la Josef Ratzinger“, prezentată de dr. Wolfgang Wünsch, protopop evanghelic luteran de Sebeș - Alba al Bisericii Evanghelice C.A. din România.

ANINA

Gara Anina / ora 13.30:

Să ne cunoaştem Banatul Montan: Călătorie cu trenul pe Semmering-ul bănăţean, între Anina şi Oraviţa.

ORAVIŢA

200 de ani Teatrul Vechi din Oravița

Teatrul Vechi „Mihai Eminescu“ / ora 17.30:

Vernisajul expoziției de artă plastică a renumitului profesor și pedagog de artă prof. Franz Kumher (născut la Oravița, în prezent la Hildesheim / Germania), la împlinirea a 90 de ani de viață (*16.07.1927).

Teatrul Vechi „Mihai Eminescu“ / ora 18.00:

Program cultural, cu participarea corului de cameră „Hugo Wolf“ din Maribor / Slovenia, a corului „Franz Stürmer“ din Reșița, a formaţiilor de dansuri populare din Cirkulane / Slovenia, „Enzian“ („Gențiana”) din Reşiţa şi „Magnificat” din Oraviţa.

Sâmbătă, 14 octombrie 2017

REȘIȚA

500 de ani de la Reforma Protestantă

Prima Întâlnire a Evanghelicilor Luterani din Banat

Curtea Bisericii Evanghelice C.A. / ora 10.30:

Concert de promenadă cu fanfara „Harmonie“ din Bistrița.

Biserica Evanghelică C.A. / ora 11.00:

Serviciu religios festiv dedicat împlinirii anul acesta a 500 de ani de reformă protestantă și cu prilejul primei Întâlniri a evanghelicilor luterani din Banat. Oaspeți de onoare: Episcop Reinhart Guib, episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, protopopi, preoți din Germania, Austria și România. Cu participarea extraordinară a Corului de cameră „Hugo Wolf“ din Maribor / Slovenia.

Curtea Bisericii Evanghelice C.A. / ora 12.15:

Proiectul sărbătoririi reformei protestante a Bisericii Evanghelice C.A. din România: „12 meri pentru un cuvânt clar”. Plantarea simbolică a unui măr, care se leagă de cuvântul lui Martin Luther „Dacă aș știi, că mâine lumea se va sfârși, astăzi aș mai planta un măr”.

„Parada Portului Popular German la Reșița“, ediția a XXIII-a

Curtea Bisericii Evanghelice C.A. / ora 12.30:

Concert de promenadă cu fanfara „Harmonie“ din Bistrița.

Traseul Biserica Evanghelică C.A. - Casa de Cultură a Sindicatelor „Dr. Corneliu Diaconovici“ - Parcul „Cărăşana” / începând cu ora 12.45:

Parada Portului Popular German cu fanfara „Harmonie“ din Bistrița..

Monumentul deportaților germani în fosta URSS în Parcul „Cărăşana” / începând cu ora 13.15:

Rugăciuni ecumenice și depunere de coroane de flori.

DOGNECEA

Sediul Forumului German / ora 17.00:

Proiecție de fotografii: „Vizita delegației parohiei romano-catolice din Dognecea la partenerii din Böheimkirchen / Austria Inferioară”, de Klaus Lucian Mihnea (Dognecea).

Sediul Forumului German / ora 17.45:

Program muzical cu formaţia „Banater Bergland“ (coordonator: Karl Ludwig Lupșiasca), Vincezo Musi (Cerra) și Duo Gassenheimer, toți din Reşiţa

Powered by Jasper Roberts - Blog