Articol

Internetul, acasă, mi-a murit de peste o jumătate de zi şi, parcă, a murit ceva din mine! Sigur că glumesc, dar glumesc numai parţial, fiindcă observ cât sunt de neliniştit. Bătrân şi neliniştit. Am încercat să mă conectez  şi cu telefonul, dar îmi zice că-i not available. Pare că e semnalul slab în zonă, aşa că am făcut reclamaţie . Va veni un specialist după amiază să vadă care-i problema. Dar, după amiaza e departe. Anxietatea mea e în expansiune. De aproximativ 12 ani, de când folosesc internetul intensiv, m-a transformat substanţial. Am observat aceasta şi atunci când mi-am impus, din proprie voinţă, o perioadă de abstinenţă la internet. Atunci, însă, era un exerciţiu ca şi cum mi-aş fi propus să nu beau alcool o săptămână. Am făcut şi din astea. Era foarte bine! Dar, când abstinenţa ţi-e impusă de sistem te apucă dracii! Da, televizorul funcţionează, dar, mă uit morocănos la el, că turuie ca o moară stricată. El spune ce vrea şi nu mă ascultă. Nu se compară cu internetul!

Amintirile mele, în mare parte, s-au mutat în calculator. Sunt amintiri scurte, mereu împrospătate de noi şi noi evenimente. Refugiaţi, codul fiscal, Guvern, preşedinte, corupţie, UEM, e-mailuri, comunicate de presă, picturi, aaa, ce faine picturi!, pisicuţe jucăuşe, câini credincioşi, fete atletice, aaa, ce fete!, Dee Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd (mai sunt vreo 20 de trupe care-mi plac, dar nu-mi aduc aminte de ele, că n-am internet), maxime şi cugetări despre prietenie, iubire, zădărnicie şi credinţă. Bancuri cu blonde. Chiar şi iubitul nostru doctor Apahideanu mai e în calculator, datorită iubitei sale Manuela, datorită prietenilor care, iată, refuză să-l uite. Sunt deja mulţi morţi dragi, care vieţuiesc pe internet. Mai sunt şi prăjiturele şi cafele cu urări stupide. Deci, chiar aşa rău n-am ajuns să postez poze cu ceşcuţe de cafea, asortate cu texte de genul: „Bună dimineaţa, prieteni! Vă iubesc!” Dar, am şi prieteni din ăştia! În sinea mea, râd de ei, dar, nu-i cert, pentru că ar suferi. Ei sunt cei care şi-au transferat şi sufletul pe internet. Pentru mulţi oameni internetul a devenit o prelungire a minţii şi a sufletului. Şi fenomenul se adânceşte. Peste câţiva ani, nu mulţi, absenţa internetului va deveni similară cu amputarea câtorva organe. N-am internet: nu văd, nu aud, nu vorbesc. Sunt şi înţelepţi care spun că nu e bine, că fenomenul este dramatic. Dar, înţelepţii aceştia se fac auziţi tot pe internet!

Sunt nervos şi surescitat. Mă grăbesc să termin de scris, să pun totul pe un stick, să duc mesajul în alt cartier. Acolo unde e internet, e viaţă!