Menu

Articol

A fost prins autorul omorului din Bocşa

Autor: 

Poliţiştii l-au identificat, ieri, pe bocşeanul care a împuşcat un câine din curtea unui concetăţean. Acasă la autorul omorului a fost găsită o colecţie de arme artizanale pentru care, evident, nu avea nicio autorizaţie.

Iată cum s-au desfăşurat evenimentele, conform comunicatului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin:

„La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiștii din Bocșa au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că o persoană necunoscută a împușcat un câine aflat în curtea unui imobil din localitate.

În urma apelului, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase, de la investigații criminale și de ordine publică s-au deplasat de îndată la fața locului pentru cercetări.

Ieri, polițiștii din Bocșa au reușit identificarea autorului, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitate. La domiciliul acestuia au fost găsite trei arme de vânătoare confecționate artizanal, 37 de cartușe calibru 12 mm și 65 de cartușe calibru 16 mm, polițiștii ridicându-le în vederea continuării cercetărilor.

Cel în cauză este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, legea protecției animalelor și violare de domiciliu.”

Powered by Jasper Roberts - Blog