Menu

Articol

A furat bijuterii, dar a fost prins de 8 Martie

Autor: 

Ieri, 8 martie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii municipiului Reșița au reușit identificarea unui bărbat de 23 de ani, bănuit că a sustras 33 de inele, probabil de aur, dintr-o casă de amanet.

În fapt, în data de 22 februarie a.c., în jurul orei 14.30, bănuitul s-a deplasat la o casă de amanet din Reșița și i-a cerut vânzătoarei să îi arate câteva inele pentru a se hotărî pe care să îl aleagă. Profitând de neatenția acesteia, bărbatul ar fi sustras o tavă pe care se aflau 33 de inele și a fugit.

Cel în cauză a fost ridicat ieri de polițiști din Oțelu Roșu și condus la sediul poliției pentru audieri, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Conform comunicatului, prejudiciul a fost recuperat în proporție de 50%. Problemă pentru cititori: câte din cele 33 de inele au fost recuperate?

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.

Powered by Jasper Roberts - Blog