Menu

Articol

A murit cel mai iubit liberal, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus

În urmă cu câteva ore s-a stins din viaţă unul dintre cei mai reprezentativi liberali din România ultimului veac, Mircea Ionescu Quintus, cel care în luna martie a acestui ani a fost sărbătorit la împlinirea centenarului. A slujit cauza şi idealurile liberale aproape 80 de ani.

A luptat în a Doilea Război Mondial, până la cotul Donului, iar mai apoi până în Munţii Tatra, iar după terminarea acestuia a suferit din cauza convingerilor sale liberale la care nu a renunţat nici după instaurarea regimului comunist în România. A fost întemniţat şi plimbat prin lagărele de reeducare şi, în cele din urmă, după ce a scăpat de la Canal, unde l-a cunoscut pe părintele Galeriu, a cedat şi a fost racolat de Securitate. A mărturisit totul în 2000, spunând că n-a făcut rău nimănui prin această colaborare. A contestat Decizia CNSAS, de colaborator a Securităţii, iar în cele din urmă instanţa a decis că nu a făcut poliţie politică.

După 1989, Mircea Ionescu Quintus a redevenit figura politică impunătoare de altădată, înscriindu-se în PNL, fiind ales totodată în Parlamentul României, ca şi deputat. Din octombrie 1991 şi până în noiembrie 1992 a fost ministru al Justiţiei în Guvernul Stolojan. În februarie 1993, câştigă preşedinţia PNL, funcţie pe care o va deţine vreme de opt ani. În 1996 a câştigat mandatul de senator, iar din 2002 era preşedinte de onoare al Partidului Naţional Liberal.

În anul 2002, a fost decorat de preşedintele Ion Iliescu cu „Steaua României” în grad de cavaler, în 2009, a primit de la preşedintele Traian Băsescu gradul de general de brigadă în retragere, iar în acest an, la împlinirea a 100 de ani de viaţă, președintele Klaus Iohannis l-a decorat cu Ordinul „Steaua României” în rang de ofițer.

Liderii liberali au primit vestea dureroasă  la Braşov, acolo unde era programată şedinţa Consiliului Naţional al partidului. „Cel mai iubit liberal, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, nu mai este printre noi", a ţinut Ludovic Orban să-şi anunţe camarazii, apoi s-a păstrat  un moment de reculegere în memoria seniorului Mircea Ionescu Quintus. Lucrările Consiliului Naţional au fost amânate pentru două săptămâni.

Powered by Jasper Roberts - Blog