Menu

Articol

A murit un mare istoric bănăţean: col.(r) Liviu Groza

Autor: 

Astăzi, la prânz, s-a stins din viaţă, pe un pat al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, istoricul Liviu Groza, unde era internat pentru tratarea unei boli mai veche.

Născut în Caransebeş, în 10 iulie 1932, Liviu Groza a ales să studieze la Liceul „Traian Doda”, pe care l-a absolvit în 1951. A urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri de la Sibiu şi ale Facultăţii de Istorie, deşi ar fi vrut să facă medicina, iar acest lucru i-a permis  să se consacre studiului în domeniul istoriei militare, publicând 56 de volume de specialitate din istoria Banatului de Munte. A activat în Garnizoana Caransebeş până în anul 1987, când a trecut în rezervă.

Între scrierile de specialitate, se remarcă cele zece volume din „Restituiri Istorice”, precum şi: „Contribuţii la monografia Caransebeşului”, „Batalionul 2 Grăniceresc de Gardă din Caransebeş”, „Biserica strămoşească în Banatul grăniceresc”, „Oameni care au fost”, „Legendă şi istorie în Valea Almăjului”, „Statuile din Caransebeş”, „Din amintirile unui dezertor”, „Simboluri ornamentale pe casele din municipiul Caransebeş”, „Contribuţii la istoria Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean Nr. 13 din Caransebeş”, „Lupta de la Lugoj”, „Gheorghe Bona – un caransebeşean pe nedrept dat uitării”, „Caransebeşul şi Marea Unire” şi „Aspecte din activitatea Regimentului de Graniță Româno-Bănățean Nr. 13 din Caransebeș”.

De-a lungul anilor a susţinut numeroase expuneri în cadrul unor simpozioane, conferinţe, interviuri la radio şi televiziune, şi a colaborat la diverse reviste din ţară şi străinătate, unde a publicat peste 100 de articole de specialitate. A colaborarat cu istorici de prestigiu precum Hadrian Daicoviciu, Ioan Piso, Gheorghe Lazarovici, Doina Benea, Costin Feneşan, Valeriu Leu, Constantin Pop, iar această conlucrare l-a ajutat să clarifice unele probleme mai puţin cunoscute în istoria militară a Banatului.

Pentru întreaga sa activitate, Liviu Groza a fost distins de mai multe instituţii şi organizaţii cu diplome de excelenţă.

I-a fost decernat titlul de Cetăţean de Onoare al Muncipiului Caransebeş şi al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, iar aceeaşi recunoaştere a meritelor sale la cunoaşterea istoriei acestor meleaguri a venit din partea administraţiilor locale din Reşiţa, Orşova, Băile Herculane, Obreja, Eftimie Murgu şi Sacu.

Powered by Jasper Roberts - Blog