În această noapte, în jurul orei 3 fără un sfert, la Bocşa, jud. Caraş-Severin, a avut loc un grav accident de circulaţie, pe strada Republicii.
„Polițiștii din Bocșa au stabilit că un bărbat de 35 de ani, din localitate, a condus un autoturism din direcția Bocșa spre Timișoara, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism parcat pe partea dreaptă a sensului de mers.
În urma impactului, conducătorul auto încarcerat a decedat.
Alături de șofer, în autoturism se mai aflau 3 persoane în vârstă de 17,19 și 20 de ani, din Bocșa. Unul a fost rănit grav iar ceilalți doi au suferit răni ușoare, toți fiind transportați la Spitalul Județean din Reșița pentru îngrijiri medicale”.
(Foto. accident – info.cs)