În perioada 8-12 octombrie, ACS Reșița Locomotives a organizat, în parteneriat cu Liga Studenților din Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, o prezentare a echipei și a fotbalului american.
Evenimentul s-a desfășurat pe spațiul verde din curtea universității, având ca scop, pe lângă promovarea sportului, atragerea de noi jucători din rândul studenților care să se alăture echipei locale în ediția 2019 a Campionatului Național de Fotbal American.
Veteranii echipei le-au prezentat studenților echipamentul jucătorilor specific acestui sport, i-au învățat să arunce și să prindă mingea de fotbal american, iar într-una din zele au organizat o demonstrație de joc. Cei prezenți au putut vedea pase prinse acrobatic și placaje spectaculoase!
Activitățile din cadrul acestui eveniment sunt planificate să se încheie sâmbătă, 20 octombrie, pe stadionul Gloria din Reșița, unde cei dornici să se înscrie în lot sunt așteptați, de la ora 11, să se alăture echipei.