Conform rapoartelor instituțiilor europene, România se situează pe ultimele locuri în Europa în privința serviciilor de îngrijire pe termen lung de care beneficiază persoanele în vârstă. În anul 2014, Fundația româno-belgiană The Open Network for Community Development (TON) a realizat un master-plan cu servicii socio-medicale, plan ce își propune dezvoltarea de servicii necesare populației din mediul rural.
Miercuri, 20 aprilie, la Slatina Timiș a fost lansat proiectul „Bătrânii din mediul rural au și ei dreptul la servicii de îngrijire medico-socială“, la care au participat voluntari și reprezentanții ai unor ONG-uri din România, Belgia și Elveția.
Coordonatorul de proiect, Cristian Vladu, afirma că, Fundația TON, în parteneriat cu Asociația de Ajutor Mutual Slatina Timiș (ADAMS), a început implementarea proiectului Comunități Rurale Active în Furnizarea și Monitorizarea Serviciilor de Îngrijiri la Domiciliu – Creșterea accesului la servicii medico-sociale la domiciliu a bătrânilor din cinci comunități rurale. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 20 de luni, este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și are un buget total de 82.300 CHF. Grantul acordat este de 74.050 CHF, iar co-finanțarea asigurată de solicitant și parteneri este în valoare de 8.250 CHF.
Proiectul se desfășoară la nivel național, respectiv în cinci comunități rurale din tot atâtea regiuni ale României: Nord – Est (Moldovița, jud. Suceava), în Vest (Armeniș, jud. Caraș-Severin), Nord – Vest (Batăr, jud. Bihor), Sud – Est (Dumitrești, jud. Vrancea) și în Centru (Bunești, jud. Brașov).
Prezent la acțiunea de ieri din partea ADAMS Slatina Timiș, Pavel Aghescu a ținut să precizeze următoarele: „Proiectul va urmări crearea la nivelul fiecărei localități a unor structuri la început informale – comitete sociale, locale și apoi formale – ONG-uri locale furnizoare de servicii de îngrijiri la domiciliu, va sprijini elaborarea de planuri de servicii, de planuri de strângere de fonduri, va asigura furnizarea efectivă de servicii de îngrijiri la domiciliu în cele cinci comunități”.
La rândul său, Ioan Suru, din cadrul ADAMS Slatina Timiș, a subliniat faptul că se așteaptă ca în cadrul acestui proiect, care se vrea a avea continuitate, să se formeze aproximativ 25 de profesioniști și voluntari care să ofere servicii pentru cel puțin 500 persoane vârstnice (100 persoane în fiecare comunitate).