Menu

Articol

Administrarea bacului Baziaș îi revine unui operator ce va fi ales prin licitație

Prin Hotărârea Consiliului Județean Caraș-Severin 186/ 13 octombrie 2015, s-a aprobat constituirea unui drept real de administrare, cu titlu gratuit, asupra bacului de trecere Baziaș 1, aflat în domeniul public al județului Caraș-Severin, în favoarea SC Eoliana Caraș SRL, pe o perioadă de patru ani, exclusiv pentru transportul de pasageri pe Dunăre sau servicii de transport călători pe fluviu.

Între timp, în urma întâlnirii tehnice privind modul de încredințare a bacului de trecere Baziaș 1, din cadrul proiectului MIS ETC 512, din 15 decembrie 2015 intitulat „Creșterea gradului de mobilitate, în vederea dezvoltării schimburilor economice și turistice în zona transfrontalieră Pojejena – Voivodina, s-a stabilit că prin operarea de către SC Eoliana Caraș SRL se poate considera că se creează un avantaj pentru această societate de natura ajutorului de stat, motiv pentru care s-a solicitat selectarea unui operator, prin organizarea unei licitații transparentă și a plății de către acest operator a unei redevențe la prețul pieței.“

Pentru a evita situația de a se aplica un dublu ajutor de stat pentru SC Eoliana Caraș SRL, consilierii județeni au aprobat, în unanimitate, abrogarea în tot a Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin din 13 octombrie 2015. În plus, CJ va depunse toate diligențele pentru ca operarea catamaranului Baziaș 1 să fie asigurată de o entitate contractatată de către această autoritate, prin licitație publică deschisă.

Powered by Jasper Roberts - Blog