A doua sesiune de admitere la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa s-a încheiat ieri, duminică, 25 septembrie. Din totalul de 485 de locuri bugetate (fără taxă) s-au ocupat 450. La locurile cu taxă, învăţământ la distanţă, pentru master - o a doua specializare, au fost admişi 30 de studenţi.
Un rezultat bun!
„După cele două sesiuni de admitere, avem un număr important de studenţi cu care începem anul universitar 2016-2017. Este un rezultat bun, motiv care, ne place să credem, ne va determina să trecem peste micile neplăceri cu care universitatea se confruntă. Important este că avem cadrul necesar pentru ca studenţii să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii”, a afirmat prorectorul UEM Reşiţa, Cristian Chioncel.
Avem un plan. Mergem cu el la Ministerul Educaţiei Naţionale să ne dea banii
Prorectorul Cristian Chioncel este încrezător în viitorul universităţii şi mulţumit de numărul de studenţi înscrişi, însă, admite că la nivelul personalului istituţiei problemele nu s-au stins.
„La ultima tranşă de salarii fiecare angajat a primit 1000 de lei, faţă de 500 cât s-a primit în lunile de vară. Da, sunt bani puţini. Acum, însă, eu cred că am pus universitatea pe şine şi mergem mai departe. Urmează restructurarea. Am făcut un plan de reorganizare, care cuprinde şi reduceri de personal. Nu aş vrea să intru în amănunte, fiindcă acest plan este deocamdată o propunere. Planul va fi prezentat săptămâna aceasta, joi, Senatului universităţii, care va decide dacă se aplică. Dacă planul de restructurare trece de votul Senatului, vom merge, tot săptămâna aceasta, la Minister. Sperăm ca şi Ministerul să-l aprobe şi, în baza acestui plan, să primim fondurile necesare pentru desfăşurarea activităţii până la sfârşitul anului, precum şi pentru recuperarea restanţelor salariale”, a precizat Cristian Chioncel.