Într-o comună din județul Vaslui – cum altfel? –, un copil de 12 ani a snopit-o în bătaie pe profesoara care îndrăznise să-i dea nota 4 în teza de la Limba română. Nervos din cale-afară, băietul a pândit-o pe profesoară când a plecat seara de la școală, și cu o țeavă a altoit-o bine de tot, să-l țină mintă cât o trăi. Biata femeie a reușit să se refugieze în primărie, culmea, deschisă la ora aceea, și să sune după ajutor la 112, dar și acum trăiește cu spaima că elevul o va aștepta din nou după colț să-i dea în cap că, vorba aia, e minor și nici legea nu are ce să-i facă pentru o amărâtă de scărmăneală aplicată profesoarei.
Pe vremea lui Creangă, tot în Moldova, cum ar veni, cel care lua câte un „Sfânt-Nicolai“, adică un bici, peste spate sau la fund, pentru că venea cu lecția neînvățată sau tema nefăcută, era elevul. Și, chiar dacă la mijloc era vorba de Smărăndița popii, toți trebuiau să încalece „calul Bălan“ pentru a plăti greșelile de peste săptămână. Veți spune că erau alte vremuri, alte mentalități. Oameni înapoiați, cu frică de Dumnezeu, care se nășteau și mureau la lumina lămpii și trăiau din povețele dascălului și ale popii. Că pe atunci megieșii lui Creangă nici măcar nu își imaginau cum ar fi fost să vorbească la telefon ori să asculte la ce vorbeau oamenii ăia înghesuiți în difuzor!
Și ce era rău să le fi știut de frică ori de respect dascălului și popii? Să nu-i fi trecut prin față unui om în vârstă? Sau te pomenești că o fi mai bine acum, când drepturile elevului sunt mai multe decât îndatoriile? Acum, când îl reclamă pe dascăl peste tot că nu l-a lăsat să răspundă la telefon în timpul orei, că s-a uitat chiorâș la el sau și-a mușcat buza să nu îi scape vreo vorbă de-a noastră din popor? Acum, când fumează în pauză cot la cot cu profesorii și se droghează în toaleta școlii? Când nu dă doi bani pe ce îi explică și îi predă dascălul? Cînd o lovește cu reteveiul pe „nesimțita“ de dăscăliță? Când e deasupra regulamentului școlar, care și așa este unul idiot, de doi bani?
Gata, tac, să nu cumva să supăr și odraslele, și părință în același timp. Iar dacă am făcut-o deja, îmi cer scuze: am zis-o și eu să mă aflu în treabă, n-am dat cu parul!
RSS Feed