Maria Balint, născută la Reşiţa, în 1932, a fost profesoară de matematică-fizică la Şcoala generală nr. 3 din Reşiţa, a fost director adjunct al şcolii în anii ’60, apoi, director plin din 1970 până în 1983, când şcoala a fost demolată, pentru a face loc pasajului rutier care trece peste Bârzava, paralel cu Podul Sudat de lângă Palatul Cultural. Şcoala se afla vizavi de Casa de Cultură a Sindicatelor. Maria Balint povesteşte despre Reşiţa Română şi Reşiţa Montană ca despre două entităţi separate, fiindcă vreme de două secole, aşa au fost identificate cele două zone ale oraşului, care adesea se aflau în concurenţă, fiindcă românii din Reşiţa Română priveau cu orecare invidie manifestările artistice şi culturale organizate de nemţii din Reşiţa Montană. O invidie productivă, deoarece acesta i-a făcut să construiască şi Palatul Cultural, cu banii şi eforturile plugarilor din partea românească a oraşului, i-a făcut să se organizeze în asociaţii culturale, să înfiinţeze coruri, ansambluri de muzică şi dans, ca să îi ajungă din urmă pe nemţi, ba, dacă se poate, să-i şi întreacă.
Maria Balint (născută Pateşan), după propria mărturie a fost prima femeie intelectual a Reşiţei Române. Adică, a fost prima femeie din Reşiţa Română care a absolvit o facultate, devenind profesoară de matematică la Şcoala generală nr. 3, imediat după absolvirea facultăţii de la Cluj, în 1957.
Am avut fericita ocazie să stau de vorbă, ieri, cu profesoara Maria Balint, care mi-a povestit despre vremuri minunate, în care elevii învăţau, mergeau la şcoală cu entuziasm, iar profesorii se respectau între ei. „A fost o perioadă minunată, care, pentru mine, s-a încheiat dramatic”, mi-a spus Maria Balint. Şi o să povestesc pe scurt, despre momentul dramatic la care s-a referit Maria Balint.
Când au început lucrările la pasajul rutier, în 1980, elevii şi cadrele didactice de la Şcoala generală nr. 3 au fost mutaţi „în chirie” la Şcoala generală nr. 2, nou construită, în spatele Poştei Vechi. În acea perioadă Maria Balint era directoare. Li s-a spus că statutul de chiriaşi va fi provizoriu, doar până se lucrează în zonă, la pasaj, iar mutarea s-a făcut doar pentru a-i proteja pe elevi de posibile accidente într-o zonă de şantier. Aceste explicaţii le-a primit Maria Balint de la primarul de atunci, Mircea Popa. Elevii şi dascălii s-au mutat, iar Şcoala generală nr. 3 a continuat să funcţioneze împreună cu şcoala generală nr. 2, în aceeaşi clădire.
Într-o frumoasă dimineaţă de mai, Maria Balint mergea la serviciu, către şcoala din spatele Poştei Vechi şi ajunsese pe Podul Sudat de peste Bârzava. În acel moment clădirea Şcolii generale nr. 3 a fost aruncată în aer cu dinamită. Fulgerător, a înţeles că şcoala în care şi-a învestit energia, ştiinţa, dragostea, speranţele, nu mai este, a fost rasă de pe faţa pământului. În acea clipă a leşinat, pur şi simplu şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit pe trotuar. Pe atunci, podul era circulat şi de maşini. Când şi-a revenit era încojurată de oameni, erau şi asistenţi medicali şi o ambulanţă. Au vrut să o ducă la spital, dar a refuzat. A spus că nu are nimic, numai sufletul i s-a rupt. A plecat singură, pe jos, dar nu s-a mai dus la şcoală în ziua aceea, ci a plecat acasă.
E aceasta o scurtă poveste a unui om al cărui suflet a fost dinamitat. Acum, pensionară fiind, răsfoieşte monografia şcolii, realizată într-un singur exemplar, în 1970, cu textul bătut la maşina de scris, şi priveşte la fotografiile cu generaţii de elevi, cu dascăli, care cei mai mulţi nu mai sunt. Chiar şi mulţi dintre elevi au trecut în amintire. Iar despre Şcoala generală nr. 3 din Reşiţa, inaugurată în 1876, nu poţi afla nimic nici de pe internet.
RSS Feed