Menu

Articol

Apa de izvor face bine la picior

Mulţi reşiţeni, în special cei de vârsta a treia, preferă apa de la izvor, în locul celei de la robinet. Cică ar fi mai curată şi mai gustoasă, mai lipsită de bacterii ori de alte impurităţi ce trec de filtrele staţiei de tratare, decât cea pe care ne-o furnizează operatorul judeţean de apă, Aquacaraş.

Nu ştiu cât de pură este apa de izvor pe care ei o beau şi nici dacă există motive serioase de îngrijorare faţă de calitatea apei de la bloc. Poate există o obişnuinţă (de la o anumită vârstă nu mai ai nici somn şi nici astâmpăr) sau o legendă legată de anumite izvoare cu ape miraculoase. Cert este că acest lucru se întâmplă zilnic, oamenii se duc cu noaptea-n cap la izvor (unul există la marginea cimitirului din Govândari), uneori stau la rând minute bune, fie iarnă, fie vară, soare, ploaie ori vânt, alteori au noroc (mai rar) şi se întorc repede, cocoşaţi sub greutatea bidoanelor pline cu apă.

Dincolo de această realitate cotidiană, recunosc că pentru pensionari acest „sport”, cum numesc unii mersul la izvor, este benefic din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, vorbim de o socializare. După pensionare, mulţi oameni s-au îndepărtat unii de alţii. Mai ales dacă le-a murit partenerul de viaţă. S-au închis în casă şi în sine. Au devenit nişte singuratici într-o societate străină lor. La izvor, oamenii se întâlnesc, leagă prietenii, îşi împărtăşesc bucuriile, iar când se cunosc mai bine, îşi spun şi necazurile. Inevitabil, vorbesc şi îşi amintesc despre ce a fost Reşiţa şi judeţul odată, locul de unde se dădea ora exactă în industria românească. La izvor îşi întâlnesc prietenii de demult, foştii colegi de serviciu şi aşa află unii de la alţii ce boli s-au mai prins de ei între timp, dacă copiii au rămas acasă sau sunt plecaţi în Spania, Austria ori Germania, care dintre cunoştinţele de altă dată au mai murit, cine s-a mai mutat la sat, câtă pensie au, la ce medic de familie sunt, de la ce alimentară îşi fac cumpărăturile, la ce biserică merg sau dacă şi-au cumpărat loc de veci în cimitir. Dezbat declaraţiile politicienilor, înjurându-i pe ăia din Opoziţie pentru că îşi bagă nasul în programul de guvernare, îşi amintesc ce echipă de fotbal avea CSM Reşiţa cândva, cu Florea, Atodiresei, Beldeau şi Dudu Georgescu, de tramvaiul care nu mai e, de defilările de la 1 Mai şi 23 August, de blocurile construite în Reşiţa şi de câte şi mai câte. Sigur, sunt conştienţi că nu rezolvă nimic, dar măcar se descarcă sufleteşte. Se simt băgaţi în seamă şi ascultaţi, chiar dacă îşi repetă necazul sau povestea la infinit.

Pentru a afla toate acestea, pensionarii nu au nevoie nici de ziare, pe care le consideră oricum prea scumpe, nici de Facebook, ci de izvor, sursa lor de apă şi de informaţii proaspete, la prima oră a dimineţii. Şi unde mai pui că acest izvor face bine la picior. Doi kilometri dus, doi întors, fie iarnă, fie vară, soare, ploaie sau vânt, pentru ca a doua zi să o ia de la început...

Powered by Jasper Roberts - Blog