Articol

Asistăm la căderea în neputinţă a operatorului judeţean de apă-canal, Aquacaraş, ca la căpătâiul unui bolnav, îmbolnăvit subit, căruia portocalele aduse în dar de Primărie şi Consiliul Judeţean nu-i mai folosesc la nimic. Stau acolo pe noptieră, fiindcă, pur şi simplu, nu le mai poate înghiţi! Are febră, i s-a blocat aparatul digestiv, i s-au umflat mandulele, a mâncat ceva stricat, a băut ceva toxic, i-a băgat cineva ceva otrăvit în sarmale sau în apă, nu ştim, treaba e că slăbeşte pe zi ce trece şi nu mai e bun de nimic.

Ne uităm la bolnav şi răsucim mustrător din cap, fiindcă, deşi pare îmbolnăvit subit, ştim noi că n-a dus o viaţă sportivă, a trăit în lux şi desfătare, a înghiţit prea mulţi angajaţi fără obiectul muncii, iar cei care au cu adevărat de lucru nu mai reuşesc să facă faţă, fug de colo-colo, ca pompierii care încearcă să astupe găurile de la o sită spartă. Aquacaraş ne priveşte cu ochii mari, ca un bolnav fără speranţă, ne cere ajutorul, se justifică, zice că şi alţii au făcut la fel şi, uite, trăiesc bine-mersi!

Lăsând gluma deoparte, pentru că se îngroaşă gluma, să tragem şi nişte concluzii. E limpede că „cineva” vrea să omoare Aquacaraş. Şi, cine altcineva decât statul român. Conform principiului, eu te-am făcut, eu te omor! Ori o face cu bună ştiinţă, având pe „altcineva” de pus în loc, ori o face cu nepăsare, pentru că aşa scrie în scripturile europene. Cu toată antipatia pe care a acumulat-o Aquacaraş, ca o vedetă insolentă, trebuie să recunoaştem că, dacă Aquacaraş nu se însănătoşeşte ori dacă nu este adus un jucător (operator) de rezervă, ne aflăm în faţa unui dezastru. E cam ca şi când au venit inundaţiile peste noi şi, în acelaşi timp, s-au spart barajele, s-au spart ţevile de apă, s-au înfundat canalizările şi, în cel mai bun caz, ni s-au umplut subsolurile cu fecale. Şi de la fondurile europene pentru modernizarea sistemului de apă şi canalizare din Caraş-Severin, trebuie să ne luăm adio!