Menu

Articol

Azi, de Sfânta Parascheva, PSD Caraș-Severin își desemnează candidații la parlamentare

Ion Mocioalcă

Vineri, 14 octombrie 2016. Momentul adevărului pentru social-democrații din Organizația PSD Caraș-Severin. Consiliul executiv al organizației județene se întrunește pentru a aproba listele cu candidații pentru alegerile generale din luna decembrie. Lucru deloc ușor, în condițiile în care numărul doritorilor de a ajunge pe locurile eligibile, și implicit în Parlamentul României, este mai mare ca oricând. Din acest punct de vedere, cei 96 de membri ai Consiliului executiv nu vor avea o sarcină ușoară.

Marea bătălie se dă pentru locul eligibil de la Senat, pentru câștigarea lui își dispută întâietatea câțiva dintre greii partidului: președintele organizației municipale Reșița, Ioan Crina, deputatul Ioan Benga, consilierul județean Ioan Spânu, fostul primar de Teregova și unul dintre apropiații lui Ion Mocioalcă, Romulus Damian, senatorul Aurel Duruț și președinta Organizației Județene de Femei, Tudorița Nicula.

Nicula pare să aibă sprijinul unei grupări importante din organizația pe care o conduce. La un moment dat ea chiar a demisionat de la conducerea organizației de femei în semn de protest față de sforile care se trag la întocmirea listelor, însă Ion Mocioalcă nu i-a acceptat-o. A continuat să amenințe cu demisia, în cazul în care nu va fi trecută prima pe listă.

Chiar dacă nu recunosc, și ceilalți candidați emit pretenții la locul I pe listă: Crina în postura de președinte al celei mai mari organizații din județ, Benga care invocă experiența și activitatea de parlamentar desfășurată în mandatul actual, Duruț, pentru aceleași considerente.

Damian Romulus are și el motivele sale de a se cere primul pe lista de la Senat: în vară partidul i-a cerut să renunțe la Primăria Teregova și să se înscrie în cursa pentru Primăria Caransebeș, variantă care a căzut între timp, iar în prezent nu are nicio funcție importantă în administrație, în afară de cea de consilier județean.

La Camera Deputaților lucrurile sunt clare. În ciuda mimării unei rezistențe (care s-a dovedit doar de fațadă), primele două locuri vor fi ocupate de Ion Mocioacă și Luminița Jivan. Chiar dacă problemele în instanță ale președintelui PSD Caraș-Severin nu se vor rezolva până la data alegerilor, Mocioalcă nu scapă de o posibilă condamnare, cu suspendare, în timpul viitorului mandat.

Și, apropo de mandate, în cazul lui Mocioalcă acestea încep să funcționeze după o cunoscută formulă de dinainte de 1989, cu cel reales la fiecare congres al partidului. Mocioalcă se află, deocamdată, în fața celui de-al cincelea mandat de deputat.

Astăzi, vom vedea cine va câștiga și cine se va retrage cu coada între picioarele de la ședința Consiliului executiv care se anunță una furtunoasă ăn care adversarii vor avea ce să-și arunce în față unul altuia.

Powered by Jasper Roberts - Blog