Oraşul-staţiune Băile Herculane este răscolit pe aproape toată lungimea, peste tot sunt şantiere, dar, primarul oraşului, Nicuşor Vasilescu este departe de a fi supărat pe acest lucru, dimpotrivă, este foarte mulţumit pentru că, în sfârşit, faţa staţiunii urmează să se schimbe în bine. Se reabilitează reţeaua de apă şi canalizare, se asfaltează străzile, trotuarele, parcările şi pieţele, se reamenajează parcurile, se reabilitează poduri şi, poate cel mai spectaculoasă lucrare, se construieşte un pod rutier nou, peste Cerna.
„Până în toamnă, singura porţiune de drum despre care, astăzi, nu am siguranţa că va fi asfaltată este tronsonul de la Hotel Geta, până la podul nou, care este în lucru. Bucata aceasta face parte din proiectul început în toamnă, este pe finanţare guvernamentală, lucrarea este contractată din 2012. Pentru asta nu am bani, în momentul acesta. Dar, în cursul anului o să termin tronsonul executat, o să-i termin trotuarele şi rigolele unde este deja covorul asfaltic turnat, dar nu ştiu dacă voi primi bani să termin tronsonul până sus, la podul nou. În rest, tot ce este stradă în Herculane este cuprins la asfaltare. Până la cele mai mărginaşe străzi”, a spus primarul Nicuşor Vasilescu.
Construirea podului nou din zona remizei de pompieri, ceva mai jos de izvorul Venera, va schimba mult din faţa staţiunii Băile Herculane, deoarece în urma acestui proiect, toată circulaţia autovehiculelor din zona Parcului Central, a Cazinoului şi a centrului istoric, va fi deviată de pe strada Castanilor pe strada Izvorului. Astfel, autovehiculele, ca să ajungă până la Hotel Ferdinand, vor traversa Cerna pe noul pod şi vor urca până în centrul istoric pe malul drept al râului, pe strada Izvorului. Cei care vor dori să ajungă cu maşina până la Hotel Roman, vor circula pe şoseau de centură. Astfel, toată zona centrală şi istorică a localităţii va fi numai cu acces pietonal. Şi la Primărie, cu maşinile se va ajunge tot pe şoseaua de centură, de unde se coboară pe o străduţă cuprinsă şi aceasta în programul de modernizare-asfaltare.
Referitor la proiectele prin care se realizează transformarea spectaculoasă a oraşului Băile Herculane, până la sfârşitul acestui an, primarul Nicuşor Vasilescu a declarat: „Lucrăm în staţiune la un proiect pe măsura 5.2, POR, vom reabilita parcul istoric din centrul oraşului Băile Herculane şi vom reabilita încă 17 străzi. Acest proiect are o valoare de 2,1 milioane de euro. Nu este singurul proiect la care lucrăm în acest moment în Băile Herculane. Mai reabilităm Piaţa Hercules, o pavăm cu piatră cubică, şi încă două străzi. Reabilităm un pod şi construim un pod auto nou pentru a descongestiona traficul din centrul istoric. Acest proiect pe finanţare europeană este în valoare de 1.2 milioane de euro, tot pe POR, pe măsura 2.1. Termenul de finalizare este de 6 luni, mai concret, până la fineel anului 2015, şi sigur reuşim să ne încadrăm, să respectăm acest teremen”.
Aşa cum am mai amintit într-un articol anterior, lucrările de canalizare din oraş au scos la iveală vestigii romane unice, care vor adăuga un plus de atractivitate turistică localităţii. Pe strada Castanilor, aproape de Parcul central, au fost descoperite câteva bazine construite în epoca romană, de fapt, terme romane, care dovedesc că în acest loc au fost complexe de băi şi tratament în urmă cu aproape 2000 de ani. Aceste bazine vor fi amenajate pentru vizitare, lucru mai uşor de realizat de-acum înainte, deoarece şi în acea zonă circulaţia autovehiculelor va fi interzisă, şoseaua urmând să se trasnsforme într-o promenadă.