Articol

Vremurile au făcut ca Traian Băsescu să-și încalce promisiunile făcute la sfârșitul mandatatului de președinte și să reintre în poltică, iar Elena Udrea să se războiască cu autoritățiile și cu sistemul pentru condițiile mizerabile din pușcărie. Cândva, cel mai puternic tandem politic din România post-decembristă, astăzi, o imagine ce aparține istoriei. El, din nou pe scenă, ea, prin sălile de judecată.

Culmea ironiei, în timp ce Udrea își pregătește valiza pentru o nouă experiență în spatele gratiilor, Băsescu triumfă la Congresul Partidului Mișcarea Populară. Peste 5.500 de delegați i-au strigat numele, l-au aplaudat până au făcut bătături în palme și au suspinat când pe fostul președinte l-au podidit lacrimile în timpul discursului despre trecutul său la Cotroceni. O lacrimă ce ar putea însemna un nou început în cariera sa politică. Pornind de la nivelul celor șase procente pe care le are ca zestre partidul pe scena politică de la noi și continuând cu tot felul de combinații posibile și imposibile ce se vor face de acum încolo. Ca și în cazul lui Dragnea, victoria sa la Congres a fost meritată. Nici nu se putea altfel, cât timp în România e la modă competiția cu un singur candidat, excepție făcând PNL în formatul său de hibrid.

Bănuiesc că sufletul lui Băsescu era  pustiu sâmbătă la congres, dacă e să ne gândim la cât de mult îi venera performanțele politice celei ce i-a fost consilieră la Cotroceni, iar mai apoi ministră în Guvernul lui Emil Boc. Cu siguranță că ar fi vrut-o în prezidiu, în dreapta sa, sau măcar în sală, în rândul mulțimii care se ridica în picioare și ovaționa mai ceva ca la penarele de dinainte de 1989. La urma-urmei, Băsescu fără Udrea, e ca ca și cârnații de Pleșcoi fără un țap cu bere. Dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, e posibil să și-o fi imaginat plecată la piață, să cumpere varză și gogonele pentru iarnă, ca orice gospodină pentru care murăturile puse de mâna ei sunt sfinte.