Povești cu și despre ciobani, mai mult sau mai puțin măgulitoare, s-au tot spus. Dincolo de partea frumoasă a meseriei pe care o fac acești oameni deveniți personaje de baladă mioritică, uneori ajungem să cunoaștem și comportamentul lor de la care nouă, celorlalți, ni se trage apelativul de „cioban“.
O astfel der întmplare a avut loc duminică, 14 iunie, spre seară, la Scăiuș, comuna Fârliug. Polițiștii au intervenit la un scandal provocat de trei bărbați, toți ciobani.
Din primele cercetări la faţa locului, s-a stabilit faptul că D.M, în vârstă de 24 ani şi D.G., în vârstă de 68 ani, pe de o parte şi B.M., în vârstă de 41 ani, de cealaltă parte, s-au lovit reciproc cu bâtele şi cu un topor, provocându-şi leziuni corporale.
În urma altercaţiei fizice, cei trei bărbaţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi la Spitalul Municipiului Lugoj.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.