Menu

Articol

Bătrânul Will, Romeo şi actorii! O serată cu surprize în salonul dr. Romeo Dumitrescu

Tânărul (în spirit) dr. Romeo Dumitrescu, neobosit în a-şi exersa aptitudinile de violonist şi compozitor, a organizat şi ieri o serată cu totul specială în „Salonul artelor”, amenajat în locuinţa sa din Reşiţa. Aşa cum ne-a obişnuit în seratele sale de luni, medicul Romeo Dumitrescu a avut şi aseară ca invitaţi o parte din crème de la crème a societăţii reşiţene, artişti, scriitori, profesori, oameni de afaceri, care au asistat la un spectacol poetic şi muzical inedit.

Serata a fost dedicată Bardului din Avon, William Shakespeare, de la moartea căruia, în data de 23 aprilie a.c., s-au împlinit 400 de ani. Pentru aceasta, Romeo Dumitrescu a invitat cinci actori de la Teatrul de Vest Reşiţa, care au recitat sonete din creaţia lui Shakespeare. Actorii - Ana-Maria Cizler, Andrada Samoilă, Dan Mirea, Marius Tudor şi Florin Ibraşi - îmbrăcaţi în costume de epocă, au oferit un recital de poezie încărcat de lirism şi emoţie, fiind răsplătiţi cu generoase aplauze. Actorul şi regizorul Dan Mirea a rostit celebrul monolog al lui Hamlet, „To be or not to be… ”, mărturisind spectatorilor că un recital Shakespeare reprezintă una dintre cele mai grele pietre de încercare pentru orice actor.

Sonetele recitate de actorii reşiţeni au primit răspunsuri muzicale, multe dintre ele inedite, din partea lui Romeo Dumitrescu (vioară), Marius Dobre Iana (orgă) şi Eduard Ailenei (contrabas).

Partituri muzicale pe coli de pergament din pielea mieilor nenăscuţi!

O surpriză cu totul specială au oferit omul de afaceri Ivan Birta împreună cu echipa de muzicieni a lui Romeo Dumitrescu. Ivan Birta a adus la serată un set de pergamente cu partituri muzicale din anii 1600, 1400 şi… de la 1010 ! Partiturile descoperite şi achiziţionate de Ivan Birta dintr-o arhivă secretă (nu a dorit să dezvăluie, deocamdată, sursa) cuprind şi lucrări ale compozitorului medieval Guido D’Arezzo, datate la anul 1010. Şi nu numai că aceste pergamente, despre care se spune că cele mai fine sunt făcute din piei de iezi şi miei nefătaţi, au fost prezentate publicului, dar Romeo Dumitrescu, împreună cu Marius Dobre Iana şi Eduard Ailenei, au interpretat o parte din acele partituri, atât în variantă medievală, cât şi în prelucrări actualizate.

La final, amfitrionul Romeo Dumitrescu a promis că va continua seratele muzicale de luni, urmând să ofere invitaţilor săi şi alte surprize din lumea artelor şi ştiinţelor.

Powered by Jasper Roberts - Blog