Menu

Articol

Băut și fără permis de conducere, a accidentat un copil de 2 ani

În ciuda măsurilor de prevenire și a  sancțiunilor drastice aplicate de polițiștii de la rutieră, mai sunt destui conducători auto care ignoră cu bună știință regulile de circulație, punând în pericol nu doar viața lor, ci și pe a celorlalți participanți în trafic, șoferi sau simpli pietoni. Așa cum s-a întâmplat la Bucova, în data de 3 iunie.

Pe una din ulițele satului, M.D., în vârstă de 41 de ani, a acroșat cu mașina pe care o conducea un minor în vârstă de numai 2 ani. Copilul era însoțit de tatăl său, cei doi traversau în acel moment drumul. În loc să oprească și să vadă în ce stare se afla accidentatul, șoferul, care se afla însoțit de un pasager, a părăsit locul accidentului, iar mai apoi a abandonat autoturismul.

A fost sesizată Poliția din Oțelu Roșu prin apelul unic de urgență 112, iar în scurt timp făptașul a fost identificat și prins. La testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost pozitiv, motiv pentru care a fost dus la Spitalul orășenesc Oțelu Roșu unde i s-au prelevat probe de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

Mai mult, cu ocazia verificărilor s-a stabilit că M.D. nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto-moto.

Minorul a fost transportat la Spitalul municipal Caransebeş, nefiind necesară internarea acestuia.

Poliția continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice“.

Powered by Jasper Roberts - Blog