Menu

Articol

Cât costă o carte?

V-ați întrebat vreodată ce fac românii cu banii câștigați peste noapte din fel și fel de afaceri la limita legii? Cum își risipesc averile dobândite de-a lungul celor douăzeci și ceva de ani de capitalism autohton? Nu cred că există o rețetă valabilă pentru fiecare caz în parte, dar modul de cheltuire a acestor bani pare croit pe principiul românesc „pe daiboj au venit, pe daiboj se duc“.

Într-o ordine aproximativă, mașinile de firmă, de zeci și sute de mii de euro, sunt pe primul loc. Mașinile scumpe sunt o expresie a bunăstării personale. A opulenței. Urmează casele fără număr. La munte, la mare, dar și în străinătate, pentru că așa e la modă. Pe Coasta de Azur, în Alpi, Azore. Apoi vacanțele în cele mai exotice locuri din lume. Plimbările în Dubai, la Paris ori la Londra, la sfârșit de săptămână, nu se mai pun la socoteală. Au devenit banale și aproape plictisitoare. Să nu mai vorbim de cele din Grecia și Turcia. Era să uit: mașinile scumpe, apartamentele fără număr, vacanțele de vis nu pot exista fără o femeie cu picioare până în gat, cu dimensiuni de manechin și dornică de afirmare.

Cu bani, un astfel de tip își cumpără prietenii, influența și puterea. Poate avea orice își dorește și tot ce îi poftește inima. Însă un singur lucru nu veți găsi la el în locuință. Oricât ați căuta, oricât de atenți veți fi la amănunte, dacă veți ajunge în casa unui astfel de personaj, vă asigur că nu veți găsi niciun indiciu care să vă conducă spre ceea ce generic numim cultură. Poate veți da peste vreun tablou cu Cina cea de taină, peste vreo carpetă cu Răpirea din Serai, dar nu mai mult de atât. Nu veți găsi nici măcar o carte rătăcită printre atâtea gablonțuri, bibelouri de porțelan și pahare de cristal aduse din lumea largă. Una singură, prăfuită, cu coperțile unse cu magiun și cu paginile îngălbenite, fie ea și de povești, aruncată pe o amărâtă de etajeră.

Este greu de înțeles o asemenea repulsie față de actul de cultură, căci, la urma-urmei, o carte costă cât o carte, și nicidecum cât o mașină puternică, o casă la Monte Carlo sau un sejur în Tenerife.

Powered by Jasper Roberts - Blog