Articol

Din citite şi auzite, Anglia este o ţară occidentală dezvoltată şi civilizată. Aşa cum ştim cu toţii, civilizaţia ţine de educaţie. A te comporta civilizat în lume, înseamnă să respecţi anumite coduri de conduită, astfel încât, nu numai să nu-i deranjezi pe ceilalţi, ci să-i şi ajuţi, să-i faci să se simtă confortabil. Din acest punct de vedere, englezii sunt un popor educat. Nu degeaba, aici, s-a inventat termenul de gentleman şi de lady. Să te comporţi ca un gentleman sau ca o lady e o chestiune de mândrie, un standard spre care, se pare, aspiră tot englezul. Comportament de care văd că, în general, s-au contaminat şi milioanele de imigranţi stabiliţi în Anglia de-a lungul timpului. Chiar şi o bună parte din valurile de migranţi sosiţi în ultimii ani.

Evident că nici în Anglia nu poţi găsi perfecţiunea civilizaţiei. Să nu mai vorbim de excepţii, care există peste tot în lume. Dar, în săptămânile petrecute anul acesta în Anglia, am observat multe lucruri care ţin de civilizaţia englezului. Nu pot să susţin că acestea sunt reguli generale, reprezentative pentru toată Marea Britanie. Eu am petrecut cea mai mare parte din timp în oraşul Milton Keynes (250.000 de locuitori) şi am trecut prin câteva mici localităţi din preajmă şi de pe malul Mării Nordului.

Iată câteva lucruri care mi-au atras atenţia. Plăcute, neplăcute sau ciudate:

Nimeni nu năvăleşte în autobuzele de transport în comun. La urcare, oamenii aşteaptă înşiraţi câte unul (pe partea stângă) până coboară ultimul călător. La coborâre nimeni nu se ridică de pe scaun până ce autobuzul nu a oprit în staţie. Şoferul nu acceptă în autobuz decât atâţi călători câte scaune sunt. Ceilalţi aşteaptă autobuzul următor. E drept că nu am întâlnit o astfel de situaţie. Autobuzele circulă cu o precizie... nemţească şi tot timpul, cât am văzut eu, au fost mai puţini călători decât scaune. Se urcă şi se coboară pe o singură uşă şi şoferul salută fiecare călător, atât la urcare, cât şi la coborâre. Evident, şi călătorii salută şi mulţumesc şoferului pentru transport. Incredibil, nu-i aşa?!

Vânzătorii/vânzătoarele sunt extrem de politicoşi şi, cei mai mulţi, zâmbitori. De fiecare dată, după ce ai luat marfa te întreabă dacă mai pot să-ţi fie de folos cu ceva. (Am văzut că regula aceasta a fost introdusă şi în România, în supermarketuri).

Mulţi englezi umblă îmbrăcaţi, să zicem, normal sau, să folosesc din nou termenul uzitat în România, umblă îmbrăcaţi... nemţeşte. Dar tot atât de mulţi se îmbracă în haine ciudate, croite aiurea, rupte pe alocuri (cum se poartă, mai nou, şi blugii). În plus, mai există şi puzderia de imigranţi veniţi de pe toate continentele, îmbrăcaţi în cele mai ciudate haine africane, arabe, indiene, tailandeze, caraibiene etc. Nimeni nu se uită şi nu comenteză despre felul în care eşti îmbrăcat ori ce frizură ţi-ai tras. Poţi ieşi şi în pijamale la cumpărături, nimeni nu are vreo treabă cu tine. Ciudat, nu-i aşa?, într-o ţară cu atâtea reguli. Lucrurile se schimbă, cred, la întâlnirile oficiale. Dar la aşa ceva n-am fost.

Copiii englezilor umblă, de regulă, uşor îmbrăcaţi. Mai uşor decât adulţii. Mă refer la perioadele mai reci. Ca şi acum, când temperaturile au variat între zero şi plus 10 grade Celsius. Mi s-a părut ciudat să văd, pe stradă, în mod frecvent, familii cu adulţi îmbrăcaţi gros şi cu copii numai în hanorac sau bluze, cu pantaloni scurţi şi fără căciulă. Bine, nu toţi umblă în pantaloni scurţi, dar lejeritatea cu care sunt îmbrăcaţi copiii sare în ochi. Nu ştiu de unde le vine asta, posibil să fie ceva care li se predă la şcoală, în ideea să-i călească. Nu ştiu, numai presupun. Dar ştiu că, pe noi, părinţii şi bunicii ne înfofoleau cât mai gros, să nu răcim.

Fumatul este interzis în absolut toate spaţiile închise. Cu toate acestea, cafenelele, barurile, retaurantele sunt pline. Puţine cafenele au terase pentru fumători. În mallul din Milton Keynes, care are o lungime de vreun kilometru, sunt numai două cafenele cu terase spre exterior, pentru fumători. Sunt multe terase interioare, cu pomi, palmieri sau alţi arbori exotici, dar acolo fumatul este interzis.  La una dintre terasele exterioare, m-am aşezat la o masă şi am cerut chelneriţei să-mi dea o scrumieră. A luat o scrumieră plină de la altă masă şi a pus-o pe masa mea. M-am uitat contrariat la ea, a observat şi m-a întrebat dacă e OK. Am sucit nemulţumit din cap, dar s-a întors şi a plecat. O fi făcând parte şi asta din campania lor antifumat, nu ştiu. Aşa ceva n-am păţit în România. Dimpotrivă (cel puţin până acum), mă miram de chelneri că îmi schimbau scrumiera la fiecare ţigară fumată.

Am mai zis că şoselele şi trotuarele sunt perfecte. Nu ştiu ce materiale folosesc, cum le întreţin, dar sunt uimitor de plane. Maşinile circulă prudent, autobuzele vin întotdeauna conform minutelor afişate pe ecranele electronice. Dar, cel puţin în Milton Keynes, au o problemă cu taxiurile. De multe ori nu ajung la timp. Am păţit-o şi eu de câteva ori, când taxiul a întârziat între 5 şi 15 minute. Mi s-au plâns oameni că au ratat şi schimbul de lucru din cauză că a întârziat taxiul ori, pur şi simplu, n-a mai venit!

Sunt numai câteva lucruri care m-au frapat în Anglia.