Articol

O clasă politică se formează greu. Atunci când se bazează pe oameni, care renunţă la meseria lor pentru a se dedica în totalitate acestui ţel. În cazul în care le fac pe amândouă, cu siguranţă nu fac decât să-şi bat joc şi de una, şi de alta. Mă gândesc aici la anumite categorii profesionale care s-au trezit peste noapte în Parlamentul României. Trei zile, cel mult patru, stau la Bucureşti, apoi se întorc acasă unde profesează meseria de bază. În general medicii fac lucrul ăsta. Dar, nu numai ei. Am întâlnit şi profesorii universitari care, din Capitală şi până la Reşiţa, erau precum ţiganii cu corturile. Opreau la două-trei universităţi întâlnite în cale, pentru a preda. De dragul banilor şi din dorinţa de a nu pierde exerciţiul şi contactul cu profesia lor.

Despre astfel de persoane, cu indulgenţă putem spune că sunt politicieni.

Există şi genul de parlamentari care habar nu au de statutul partidului, să nu mai vorbim de doctrină, dar, în schimb, se pot lăuda, şi impresiona, cu fotografii făcute cu Ponta, Dragnea, Blaga, Tăriceanu ori Băsescu. Ei au bani şi influenţă pe lângă şefii lor, dar nu au vocaţie. La urma-urmei, respectând modelul românesc, cât timp lumea îi salută cu „domnul senator” sau „domnul deputat”, nu ştiu de ce ar trebui să fie şi deştepţi, şi cu bani mulţi în portofel.

La alegerile parlamentare din iarnă, observ că se pune accent pe femei. Pe candidaturile lor pe locurile eligibile. O politică de cadre întâlnită înainte de 1989, la partidul comunist. Emanciparea femeii în politică este din nou la modă. Revigorarea parlamentului cu femei este şi un motiv de bârfă de genul „Lu' asta cine i-o mai trage de a ajuns pe liste?” ori „Ce dracu, atât de chior şi de prost e bărba'su de nu vede şi nu aude ce se vorbeşte în târg?”.

Repet, motiv numai bun de comentat pentru bărbaţii frustraţi, doamnele mai puţin dotate de la mama natură sau din bisturiul esteticianului, pentru toţi cei care sunt de părere că femeia trebuie să stea acasă să pună murăturile şi varza pentru iarnă, să-şi aştepte bărbatul cu masa pusă, să care plasele cu cumpărături, să aspire (la) praful din sufragerie şi dormitor şi nu la funcţii în partid.

În fine, o altă categorie de politicieni-parlamentari este a celor care ţin cu tot dinadinsul să iese din politică cu picioarele înainte. Asta în cazul în care DNA, DGA ori DIICOT nu-i caută la imunitate. Iar când sunt căutaţi, aprind o lumânare la biserică şi se roagă de colegii de suferinţă din parlament şi lucrurile se rezolvă. Că parlamentari sunt şi nu borfaşi de cartier!