Articol

Protestul zecilor de mii de români din toată ţara este, după părerea mea, un semn de sănătate socială. Este bine când organismul social protestează în cazul unei infecţii. Chiar dacă un protest seamănă, întrucâtva, cu febra sau, chiar, cu o rană deschisă. Dacă a apărut o rană, înseamnă că pe acolo, prin rană, trebuie să se dreneze lichidele toxice din organism. Rana trebuie oblojită, sterilizată, pansată. Demisia cabinetului Ponta a fost un pansament pe rana socială. Însă, mai durează o vreme până când organismul, în general, şi rana, în particular, să se vindece.

Şi faptul că Victor Ponta a demisionat este un semn de sănătate socială. Pentru că fiecare, în funcţia lui, este mai bun sau mai puţin bun, dar nimeni nu este perfect şi nimeni nu este veşnic. Victor Ponta nu m-a dezamăgit nici de data aceasta (vedeţi ce fan Ponta am rămas!), pentru că s-a comportat ca un om normal şi a demisionat pentru că trebuia să demisioneze, asumându-şi răspunderea pentru eşecurile guvernării. Orice guvernare suportă eşecuri, însă, când societatea se revoltă, fie din cauze emoţionale, fie din motive economice sau politice, într-o societate democratică demisia este una din soluţii.

Pentru mulţi, chiar şi pentru adversarii lui Ponta, demisia primului ministru a venit prea repede, înainte ca revolta mulţimii să se consume. Aceştia spuneau, strada a obţinut ce a vrut, acum ce mai poate cere strada, ce rost mai are protestul?! Eu cred că şi din punct de vedere politic, Victor Ponta a acţionat corect; a demisionat înainte ca protestele să atingă cote paroxistice. Astfel ca furia mulţimii să se potolească şi să cadă numai câteva capete, iar partidul din care face parte să poată guverna mai departe, cu alţi oameni. E un calcul politic absolut normal pentru orice politician din orice ţară democratică. Însă, calculele politice din cabinet nu se potrivesc întotdeauna cu socoteala din piaţă. Fapul că revolta încă nu s-a consumat, poate fi exploatat de opoziţia politică. Dacă revolta este alimentată în continuare, poate ridica vâlvătăi care să ardă puterea politică şi să facă loc opoziţiei la putere. Şi calculele opoziţiei politice sunt normale. Nu dezvălui niciun secret când spun că opoziţia vrea să exploateze nemulţumirea socială. Cam aceasta este regula jocului. Problema puterii şi a opoziţiei, însă, vine din aceea că, cel puţin în prima fază, protestatarii sunt revoltaţi aproape în aceeaşi măsură, atât pe politicienii puterii, cât şi pe cei ai opoziţiei. Şi, dacă protestul se mai păstrează o vreme „curat”, neimplicat politic, va crea o presiune socială şi morală, care poate schimba atitudinea politicienilor care ajung la putere. Şi va schimba modelul de politician. Va obliga partidele să scoată din rândurile lor, sau din afara rândurilor lor, lideri care măcar să NU semene pe politicienii compromişi. Că este posibil ca, la un moment dat, şi aceştia să se compromită şi aceasta este adevărat. Dar, putem avea speranţa că „strada” va fi în continuare vigilentă.