Articol

De când cu preumblatul în lumea largă şi intrarea noastră în Uniunea Europeană, obiceiurile, datinile şi tradiţiile româneşti s-au schimbat mult. De la fiecare naţie pe la care am trecut am deprins una-alta. În dorinţa de a ţine pasul cu alţii, ne îndepărtăm încet, dar sigur, de trecutul nostru mioritic. Nu ne mai place cum întâmpinau bătrânii aceste sărbători, ce puneau pe masa în zilele de Crăciun şi nici cum se îmbrăcau.

De exemplu, unii au ajuns să prefere în locul caltaboşului, jumărilor şi piftiei, aripioarele de pui, peştele ori fructele de mare. În timp, şi-au format un alt stil de viaţă mai sănătos, zic ei, din punct de vedere al alimentaţiei, şi nu renunţă la el nici măcar de Crăciun. La prima vedere par fiţoşi, din categoria celor plecaţi la Paris în căutarea câinilor cu covrigi în coadă. A celor care, reveniţi după un an de pribegie, te întreabă ţinând în mână nu ştiu ce lucru de prin casă: „cum se spune la asta, la voi?” E drept, sunt şi dintre aceia care învaţă să trăiască altfel decât o făceau bunicii ori părinţii, conştienţi că lumea este într-o continuă mişcare şi, ca atare, nu pot rămâne cantonaţi în acelaşi stil de viaţă. Spre exemplu, după noaptea de Crăciun, a doua zi se duc la mall să se relaxeze, la jogging în parc sau la sală să tragă la aparate şi să topească grăsimile.

Înainte vreme, bunicii nu aveau nevoie de aşa ceva. Râneau în grajdul vacilor, hrăneau animalele, aduceau apă de la fântână, tăiau lemne pentru aţâţat focul. Mereu găseau ceva de făcut. Nu aveau timp să se plictisească şi nici să se gândească la jogging pe uliţele satului. Şi chiar dacă puneau un kil-două pe ei la Crăciun, nu renunţau în ruptul capului la caltaboşi, sângerete, slănină şi la alte „porcării” cu care ne-am clădit tradiţiile şi obiceiurile.