Menu

Articol

Caransebeşenii lansează o chemare spre cultură, literatură şi artă

Autor: 

La finalul anului 2016, la Editura OPANIS din Galați, a văzut lumina tiparului antologia „În bătaia peniței“. Volumul cuprinde materiale publicate în cele patru numere și cele două suplimente ale Revistei on-line de cultură, literatură și artă „În bătaia peniței“, din primul an al apariției ei, 2016.

Antologia a fost îngrijită de Ana-Cristina Popescu, Adrian Popescu, Ion Turnea și Simona Petronela Mîțu, membrii fondatori ai revistei „În bătaia peniței“, ale cărei baze au fost puse la Caransebeș și care a adunat în paginile ei slove ale scriitorilor din țară și chiar ale scriitorilor români din Canada, prin Melania Rusu Caragioiu și Al. Francisc.

Antologia are ca scop promovarea culturii, literaturii, artei, obiceiurilor și tradițiilor românești, fapt înfățișat în capitolele ei: Evenimente, Monografie, Istorie, Folclor, Poezie, Proză, Teatru, Reportaj, Interviu, Eseu, Religie, Critică literară.

Antologia „În bătaia peniței“ poate fi lecturată și on-line de iubitorii de cultură, literatură, artă, obiceiuri și tradiții românești, pe site-ul http://www.inbataiapenitei.elzumina.ro/.

Powered by Jasper Roberts - Blog