Menu

Articol

Caransebeşul nu mai bate pe nimeni la volei

După înfrângerea categorică, 0-3, suferită săptămâna trecută pe teren propriu în fața Zalăului, voleibaliștii caransebeşeni antrenați de Valentin Pereu au clacat din nou, de data aceasta în deplasare, în confruntarea cu VCM LPS Piatra Neamț, echipă ce se zbate în subsolul clasamentului Diviziei A1.

Meciul a început echilibrat și, chiar dacă au pierdut primul set, 22-25, gugulanii au dat impresia că au puterea să revină în joc, ceea ce s-a și întâmplat, ajungând să conducă cu 2-1 la seturi. Mai mult, în actul patru s-au distanțat chiar și la patru puncte, 19-15, un avantaj suficient pentru victoria în set și meci. N-a fost să fie așa, moldovenii au recuperat fiecare minge și au acumulat 10 puncte, față de numai trei ale oaspeților.  În setul decisiv, cele două echipe au mers cap la cap, însă gazdele au reușit desprinderea pe final, impunându-se cu 15-13.

Înfrângerea de la Piatra Neamț ține echipa din Caransebeș la cinci puncte de locul IV, care era obiectivul conducerii, îmn timp ce din urmă vine Tricolorul Ploiești, în prezent cu 26 de puncte.

Tricolorul LMV Ploiești - ACSVM Zalău 1:3 (23:25, 25:20, 11:25, 21:25)

VCM LPS Piatra Neamț - AS Volei Club Caransebeș 3:2 (25:22, 20:25, 16:25, 25:22, 15:13)

Dinamo București - Arcada Galați 1:3 (25:20, 15:25, 16:25, 23:25)

Știința Explorări Baia Mare - Universitatea Cluj 3:0 (25:21, 25:22, 25:17)

CSM București - CVM Tomis Constanța 3:0 (25:0, 25:0, 25:0) - oaspeții s-au retras din campionat

Meciul SCM U. Craiova - Unirea Dej se joacă duminică, 21 februarie

CLASAMENT

1. SCMU Craiova  43 p

2. ACS Volei Municipal Zalău 41p

3. Știința Explorări Baia Mare 39 p

4. Arcada Galați 35 p

5. AS Volei Club Caransebeș 30p

6. Tricolorul LMV Ploiești 26 p

7. Unirea Dej 20 p

8. CS Municipal București 18p

9. CVM Tomis Constanța 15 p

10. VCM LPS Piatra Neamț 14 p

11. Dinamo București 12 p

12. Universitatea Cluj 10 p

Powered by Jasper Roberts - Blog