Am tot vorbit despre lipsa de comunicare afişată de managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, dr. Cristina Bacer. Despre refuzul constant al acesteia de a-şi prezenta poziţia oficială în conflictul cu medicii chirurgi şi cei de la Medicină Legală. Am pus totul pe lipsa sa de experienţă şi am sperat că lucrurile se vor schimba. Din păcate, nu se întrezăresc speranţe în acest sens. Dimpotrivă!
Un ultim exemplu este cel al stării de fapt cu care se confruntă cea mai importantă unitate spitalicească din judeţ. Din cauza epidemiei de gripă, spitalul a intrat în carantină începând de vineri dimineaţa. Nu este vina nimănui că s-a întâmplat aşa, că oamenii se îmbolnăvesc ori că două femei au murit între timp din această cauză. Surprinzător este faptul că presa, şi prin ea pacienţii, nu au fost informaţi în mod oficial de aceeaşi conducere managerială, lipsită de tact, chiar şi de responsabilitate. Ar fi fost suficient un comunicat de presă, dar la câte orgolii există, conducerea spitalului a considerat că nu este normal să se coboare la acest nivel.
Până când echipa managerială va înţelege că spitalul judeţean e o unitate de stat şi nu una privată, reşiţenii şi cărăşenii trebuie să ştie că în toate staţionarele spitalului s-a insituit carantina, iar respectarea măsurilor impuse de această situaţie este obligatorie, începând cu restricţionarea accesului vizitatorilor.