Menu

Articol

Caravana medicală „Uniți sub Tricolor prin Sănătate” ajunge sâmbătă la Sicheviţa

La sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, 3 noiembrie, medicii Spitalului Militar Timișoara se vor afla într-o nouă misiune umanitară, de data aceasta în Caraş-Severin. Caravana medicală „Uniți sub Tricolor prin Sănătate” va acorda consultațiile gratuite la Căminul Cultural din Sicheviţa, între orele 11 şi 17.

Echipă medicală, formată din aproximativ 50 de medici, asistenți medicali și voluntari, va consulta în mod gratuit persoanele suferinde în următoarele specialităţi medicale: cardiologie, O.R.L., dermatologie, gastroenterologie, medicină internă, stomatologie, ortopedie, ginecologie. Medicii din echipa medicală mobilă vor oferi consultații la domiciuliul persoanelor imobilizate la pat din localitățile învecinate sau celor care  nu au posibilitatea de a se deplasa la sediul caravanei.

Centrul de Primiri Urgențe din cadrul instuției va prezenta exerciții demonstrative de acordare a primului ajutor.

Buna organizare a caravanei medicale a fost realizată în cooperare cu Mitropolia Banatului şi Primăria comunei Sichevița.

Caravana medicală „Uniţi sub Tricolor prin Sănătate”, este un proiect aprobat de Ministerul Apărării Naţionale și susținut de Direcția Medicală, ce se derulează pe întreaga durată a anului sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

Persoana de contact – ofițer de informare și relații publice, locotenent medic Andra Podgoreanu, tel. 0740064742. (Foto: Transilvania 365)

Powered by Jasper Roberts - Blog