Menu

Articol

Ce face SRI când n-are ce face!

Ştirea că teroriştii din Siria şi Irak au folosit cartele telefonice prepay româneşti pentru pregătirea de atentate, că aceste cartele au fost utilizate în pregătirea unor atentate în UE, a făcut înconjurul sufrageriilor româneşti, de la ecuator, la poli, iar românii s-au însufleţit mai ceva ca la victoriile Simonei Halep în turneele Grand Slam. Adică, uite, dom’le, fierbe lumea şi suntem şi noi, românii, acolo, în miezul fierberii! N-avem valuri de refugiaţi, n-avem terorişti, nu musulmani radicali, dar, orş’cât, tehnologia românească e atractivă şi intervine în transformarea lumii, o transformare rea, dar imposibil de neglijat.

Premierul Dacian Cioloş a fost împins ca săgeată să difuzeze descoperirea SRI şi n-a ezitat nicio clipă să ne avertizeze de potenţialul pericol al micuţelor cartonaşe cu circuite integrate româneşti. Mândria aceasta, de care vorbeam pare ireală, însă, din păcate, există. Pentru că noi, românii, avem un talent de a ne băga în seamă, cu orice riscuri. Ori, chiar când riscurile nu există, le inventăm. Şi, îmi vine în minte bancul acela cu ce face românul când n-are ce face; se dezbracă şi îşi păzeşte hainele de ameninţări! Dincolo de această îngrijorare, vezi şi povestea cu drobul de sare, mai vine şi frustrarea SRI, care a fost deposedat de jucăria cu ascultatul corupţilor, jucărie pe care, să recunoaştem, a manevrat-o cu pasiune şi ceva rezultate, iar acum trebuie să-şi reconfigureze terenul de joacă. E vorba de fenomenul terorismului, care preocupă întreaga lume, fenomen în care ţara noastră nu a fost implicat decât, poate, tangenţial. Aşadar, ţinta este clară, SRI îşi caută de lucru. Din păcate pentru SRI, din fericire pentru noi, au venit dezminţirile din Belgia şi Franţa. Nu, n-au fost folosite cartele româneşti la atentate. Cartelele au fost belgiene şi franţuzeşti.

Bine, bine, zice SRI, nu există date că teroriştii din Siria şi Irak ne folosesc cartelele, dar acest lucru este posibil. Aşa că, SRI pregăteşte terenul pentru marea ascultare. Vă daţi seama cât ar fi de lucru, să asculţi, tot-tot, pentru binele omenrii?! Ar mai trebui făcute angajări, ar trebui suplimentată tehnica. Şi, bineînţeles, trebuie neapărat să ne facem o mare moschee, ca să avem motive de îngrijorare, să avem pe cine asculta. Fiindcă românii noştri mai mint, mai fură, mai cer mită, dar, spre disperarea SRI, n-au nicio aplecare spre terorism!

Powered by Jasper Roberts - Blog