Menu

Articol

Ce mai fură unii: centrala unei instituții publice din Reșița

Polițiștii cărășeni au continuat acțiunile dispuse de inspectorul general al Poliției Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu. În cea  de-a treia zi a acțiunii, polițiștii au identificat o persoană dată în urmărire la nivel național și au depistat în flagrant un bărbat ce a sustras o centrală termică în valoare de aproximativ 20.000 de lei din sediul unei instituții publice.

Este vorba de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, dat în urmărire națională, pe care lucrătorii Poliției Rurală Reșița l-au depistat la intrarea în localitatea Fîrliug. Acesta plecase voluntar de la domiciliu său din Reșița, la data de 11 mai.

Polițiștii l-au condus la adresa de domiciliu și l-au încredințat mamei sale. În timpul cât a fost plecat, nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Duminică, 14 mai, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au prins în flagrant un bărbat care a sustras o centrală termică în valoare de aproximativ 20.000 de lei, din sediul unei instituții publice situată pe Valea Țerovei, în zona Căminelor. Individul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Caraș-Severin.

În cursul zilei de azi urmează ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița cu propunere de arestare preventivă.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate.

Pe parcursul ultimei zile, polițiștii au constatat cinci infracţiuni şi au aplicat 144 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 38.860 de lei, dintre care 19 la Lg.61/1991 privind încălcarea unor norme de conviețuire socială, trei la Lg.333/2003 privind paza obiectivelor și 99 la regimul rutier.

Powered by Jasper Roberts - Blog