Reşiţa găzduieşte în aceste zile Trofeul „Gheorghe Ola” la fotbal, ediţia 2017-2018. Viorel Lolea preşedintele clubului CSM Şcolar Reşiţa, susţinut de Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, a avut un merit determinant în aducerea acestei competiţii la Reşiţa. Gazdele turneului sunt reprezentate de CSM Şcolar, echipă antrenată de Cristi Bercseny
La turneu au fost înscrise cele opt câştigătoare de zonă, echipe ce au în componenţa sa jucători născuţi în anul 2008 şi mai tineri. Meciurile au loc în Sala Polivalentă din Reşiţa, echipele fiind împărţite în două grupe. Repartizată în grupa A a competiţiei, reşiţenii au resimţit din plin emoţiile debutului într-o astfel de competiţie desfăşurată în faţa propriilor spectatori. Deşi au fost susţinuţi frenetic de o galerie inimoasă şi numeroasă, elevii lui Bercseny au pierdut categoric în faţa celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc cu 2-8, într-un meci în care harghitenii au fost net superiori.
Primul meci din grupă a constituit şi prima surpriză neplăcută a turneului, copiii de la ACS Ilie Oană Bucureşti au avut documentele de legitimare în neregulă, iar comisia tehnică a hotărât ca ei să piardă la masa verde cu 0-3 în faţa celor de la Academia „Luceafărul” Cluj-Napoca. Câteva ore mai târziu, delegaţia bucureşteană a decis să părăsească competiţia.
După amiază, CSM Şcolar ar fi trebuit să joace cu ACS Ilie Oană, însă, datorită conjuncturii, a privit din tribună meciul al doilea din grupa A în care Luceafărul Cluj-Napoca s-a impus cu 4-2 în faţa AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, luând o opţiune serioasă pentru ocuparea primului loc în grupă..
Grupa B, pare cea mai spectaculoasă, cu echipe foarte valoroase şi jucători talentaţi. În meciul dintre LPS Vaslui şi ACS „Dănuţ Coman” Piteşti, încurajată de o puternică galerie, piteştenii au deschis scorul însă vasluienii „cravaşaţi” de pe margine de doi antrenori foarte vocali, au echilibrat jocul, după care au trecut la conducere, terminând învingători cu 3-1.
În meciul vedetă, puştii Acadamiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” au făcut spectacol cu adversarii de la Hidro Râmnicu Vâlcea, care se pot considera norocoşi că au scăpat doar cu şase goluri primite. Constănţenii au ţintit de patru ori barele porţii adverse şi şi-au create alte numeroase ocazii de gol. Scor final, 6-2 pentru Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.
În meciurile disputate în această seară, în etapa a II-a acompetiţiei, constănţenii s-au impus cu 2-1 în faţa celor de la ACS „Dănuţ Coman” , în timp ce vasluienii de la LPS au câştigat cu un sec 3-0 meciul disputat în faţa oltenilor de la Râmnicu Vâlcea.
Miercuri dimineaţa, de la 10, CSM Şcolar Reşiţa joacă cu Academia „Luceafărul” Cluj-Napoca, în timp ce AFK Csikszereda Miercurea Ciuc va sta, prin retragerea din competiţie a fotbaliştilor de la „Ilie Oană”. În grupa a B, de la ora 11, Râmnicu Vâlcea întâlneşte pe ACS „Dănuţ Coman”, în timp ce Acadamai de Fotbal „Gheorghe Hagi” şi LPS Vaslui vor juca pentru un loc în finală. În caz de egalitate, constănţenii vor juca, mâine seară, de la ora 18, cu trofeul pe masă, cu învingătoarea din grupa A.