Articol

Viaţa ca spectacol şi lumea ca "scenă de teatru" sînt clişee care au făcut istorie. Dar cînd spectacolul este o tragi-comedie cu accente de reality-show, în care publicul este şi personaj şi spectator, absurdul e la el acasă. Un mare premiu pentru inovaţie regizorală ar trebui acordat regizorului care bulversează România pe mai multe scene odată: fie că se joacă în săli, sau pe butoaie, fie în mijlocul satului sau chiar la marginea cîmpului, scenele au legătură, se întrepătrund, personajele sînt aceleaşi, drama atinge paroxismul descătuşat imediat în grotesc şi hilar umor.

România este o ţară condamnată la dispariţie, iar românii, o populaţie hăituită! Nu mai am nici un dubiu. Acum cîţiva ani, Cristian Tudor Popescu, unul dintre ultimii muşchetari, scria că, privită de sus, ţara noastră seamănă cu un bolnav de nervi. Eu aş spune că România a intrat într-un Nou Ev Mediu, poate cel mai Dark Age din cîte au fost în istorie. Ţara, în accepţiunea de astăzi, este prădată din exterior şi din interior, duşmanii îi ameninţă interesele şi teritoriile.

Noul Ev Mediu românesc este doar o apocalipsă naţională rebranduită! În termenii afacerilor, se numeşte business. În cei ai moralei, pradă! Clanurile se numesc grupuri de interese, feudalul – baron local, vînzătorul de sclavi – investitor strategic, iscoadele – agenţi de informaţii, paharnicii – lingăi, spărgătorii profesionişti de seminţe – consilieri! Şi ca şi cum toată această borală a istoriei nu ar fi fost de ajuns, statul român este cel mai mare duşman al poporului său! În situaţia de criză teribilă în care a aterizat România, clasa politică dovedeşte că este ruptă total de realităţile acestei ţări. Chipuri senine, care nu au mai văzut de ani de zile cum arată un autobuz, un tramvai, un magazin de cartier, vorbesc despre măsuri utopice ce vor fi aplicate curînd! Curînd, cînd societatea este pe buza prăpastiei, este cel puţin un termen sarcastic, dacă nu dement!

Ultimele 48 de ore sînt halucinante. Este un fel de întrecere socialistă pe ramură cu tema “cine este cel mai mare hoţ, escroc şi nenorocit din istoria contemporană a ţării”. Aceşti actoraşi de provincie care se chinuie să interpreteze roluri peste putinţa lor, în loc să demonstreze că sînt integri, aduc mereu dovezi despre supremaţia în rîndul prădătorilor. Fiecare despre fiecare. Ca la un concurs de frumuseţe între boarfele din gară! Poziţia pe geamantan şi lîngă geamantan. Cu case, chirii, sau insule şi carnaval do brasil!

De ce condamnă Statul român hoţii de buzunare? Pentru că nu-i place concurenţa! Ţara ne vrea proşti, bolnavi, flămînzi şi umiliţi. Reduşi la tăcere. Amorţiţi, la televizor, de personaje invitate să vorbească despre nimic. Incapabili să luăm o atitudine. Incapabili să distingem binele de rău! Prea neajutoraţi să ţinem piept acestei urgii. Fatalişti şi împăcaţi cu propriul destin de „consumabile” ale istoriei! Preocupaţi de protecţia propriei familii, fragilă construcţie în vremuri de restrişte... De aceea, reiau celebra frază: „Decît o democraţie bolnavă (represivă la adresa cetăţeanului român!), mai bine o dictatură sănătoasă (alături de amărîţii acestei naţii, mereu generaţie de sacrificiu!)! Mă tem, însă, că şi dictatura ce o clamează unii va fi îndreptată tot împotriva plebeului!

Băieţi, cemodan, vokzal! Suka bliat, pasol tî nahui… şi să nu vă mai întoarceţi!

N.R. - Varianta aproximativă, în limba română, a expresiei "Cemodan, vokzal!" este "Valiza şi la gară!".