Centrele Militare Judeţene au împlinit, în această lună, 50 de ani de existenţă, centrele fiind înfiinţate odată cu reînfiinţarea judeţelor, în februarie, 1968. Atunci, autorităţile comuniste au trecut de la împărţirea pe regiuni şi raioane (înfiinţate în anul 1951) şi reîmpărţirea pe judeţe. Cu acest prilej, autorităţile judeţene şi locale, cadre militare şi alţi invitaţi, au participat, ieri, la un eveniment festiv, organizat la Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin. La momentul festiv, nu au lipsit discusurile festive şi felicitările. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, a ţinut să felicite Centrul Militar pentru activităţile specifice, cât şi pentru cele sărbătoreşti.
Felicitări pentru Centrul Militar Caraş-Severin
„Urmare a reorganizării administrative a României, în februarie 1968, în baza unui Ordin al ministrului Forţelor Armate, s-a înfiinţat şi Centrul Militar Caraş-Severin, în anexa care însoţea acest Ordin fiind trecut la numărul 11, care reprezenta poziţia alfabetică a judeţului nostru. Apreciez munca depusă de cei care au slujit în Centrul Militar Judeţean de-a lungul timpului şi le transmit multă sănătate, mult succes şi tradiţionalul „La mulţi ani!”. De asemenea, îi felicit pe cei din Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin, pentru faptul că, pe lângă activităţile specifice, se implică în viaţa publică a judeţului nostru, având în vedere că marile noastre sărbători, precum Ziua Naţională, Ziua Armatei, Ziua Imnului, Ziua Drapelului, sunt organizate tot de ei, cu sprijinul autorităţilor judeţene”, a spus Silviu Hurduzeu.
Felicitări pentru judeţe şi cetăţenii din judeţ
„Şi pentru că în aceste zile s-au împlinit şi 50 de ani de la înfiinţarea judeţelor în forma lor actuală, le spun „La mulţi ani!” şi tuturor cetăţenilor judeţului Caraş-Severin!”, a adăugat Silviu Hurduzeu.