La începutul returului Ligii a III-a la fotbal, conducerea clubului CSM Școlar Reșița nu-și ascundea intenția de a se bate la promovare, chiar dacă între echipa antrenată de Leo Doană și Național Sebiș erau cinci puncte diferență. După etapa de astăzi, lucrurile stau cu totul altfel, reșițenii au trecut pe primul loc, la egalitate de puncte cu Industria Galda, în timp ce Național e pe III, cu un punct în urmă. Acest lucru se datorează victoriei cu 3-0 obținută de rosso-neri în disputa de pe teren propriu cu CSM Lugoj, coraborată cu înfrângerea la limită a Naționalului la Deva.
Meciul din Valea Domanului a început în nota de dominare a oaspeților care, în chiar primul minut, au avut o ocazie mare, Boziac trimițând mingea în transversala porții apărate de Zimmermann. Gazdele au reacționat prin „Cacao” Bresneni și Keita, acesta din urmă remarcându-se prin două incursiuni spre poarta adversă.
Echilibrul partidei avea să se frângă în min. 39 când, Beloescu a fost faultat în marginea careului mic, iar arbitrul a arătat punctul cu var și eliminarea lui Radak. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Liuba, cu un șut sub bară, și scorul a devenit 1-0 pentru Reșița. În ultimul minut al reprizei, Szijj a pătruns pe partea dreaptă a atacului gazdelor, a driblat și un fundaș lugojean l-a agățat în suprafața de pedeapsă. „Maurul”, adică Liuba, și-a făcut din nou datoria, urcând scorul la 2-0 pentru CSM Școlar.
În partea a doua, deși în inferioritate numerică, lugojenii au dominat teritorial, aproape jumătate de oră, dar steril, în timp ce gazdele au ales să se apere și să prindă apărarea oaspeților descoperită. Zimmermann și-a făcut și el datoria, iar atacanții din Lugoj au ratat câteva oportunități. Pe acest fond a picat și golul trei. Costescu a pasat, Roberto Muselin a șutat din 16 metri în colțul lung, spre bucuria celor aproape 500 de spectatori și a galeriei care a scandat: „Cine e pe primul loc? Reșița, Reșița-i pe primul loc!”
Până la promovarea în eșalonul secund al fotbalului românesc mai este cale lungă. Important e ca jucătorii să joace la fel cum au făcut-o până acum și să realizeze că fiecare meci ce va urma trebuie abordat cu maximă seriozitate.