Articol

Niciodată nu iau apărarea politicienilor, indiferent de culoarea lor politică ori de crezul ideologic. Dacă dau cu băţul în baltă, să tragă consecinţele, oricât de grave sunt ele. Nu le găsesc nicio scuză atunci când păcătuiesc cu gândul sau cu fapta. Ştim că nu sunt îngeri, ba, dimpotrivă, de multe ori îi privim ca pe nişte făţarnici care uită pentru ce şi, mai ales, de cine au fost aleşi.

Aşa ar trebui să fac şi în cazul de faţă, cu Ioan Cojocariu, zis Coajă, consilier judeţean, liberal. În cazul lui Coajă fac o excepţie. Nu pentru faptul că îl cunosc de peste 25 de ani şi nici pentru că este singurul intelectual din România, lucru demn de respectul meu, care trăieşte, asumat, într-un bordei construit după toate regulile, săpat în pământ, pe malul Timişului, şi în care a adunat lucruri de o inestimabilă valoare pentru toţi cei care iubesc frumosul, lucrul bine făcut, într-un cuvânt: arta. Nu pentru asta îi voi lua apărarea, ci pentru că Ioan Cojocariu, Coajă pentru prieteni, nu este şi nici nu a fost vreodată politician. Politician de conjunctură da, dar nu unul pentru care politica reprezintă un scop în sine. Că a fost văzut în campanii electorale, nici el nu neagă lucrul acesta. O echipă de campanie cuprinde de obicei doi-trei lideri şi restul „umplutura” formată din trepăduşi. Că a ajuns consilier judeţean, chiar lider de grup, nu înseamnă că a devenit dintr-o dată mare politician.

În schimb, Coajă este un „profitor” al politicului. Acest lucru îl spun cu toată tăria. A căutat mereu sa stea în preajma politicienilor, până a fost identificat cu aceştia, pentru a-şi atinge scopurile sale de natură artistică. Să amintim meritele sale în reabilitarea sălii de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, cum puţine sunt în judeţ. Sau munca de Sisif în a reda caransebeşenilor Cinematograful „Luna”, despre care actorii şi regizorii, muzicienii şi  oamenii de teatru care i-au trecut pragul au rămas impresionaţi de ceea ce au văzut. În acelaşi perimetru al implicării „profitorului” trebuie incluse sala de expoziţii „Corneliu Baba” şi sala de cenaclu care, până acum câţiva ani, nu era decât o hrubă căreia i-a redat frumuseţea de acum o sută şi ceva de ani. Nu în ultimul rând, Coajă a fost, este şi, probabil, va fi sufletul Simpozionului de Sculptură Monumentală. Oare a făcut destul „politicianul” Ioan Cojocariu sau e prea puţin în raport cu „gudureala” pe lângă emanaţii vremii? Eu cunosc răspunsul, dar îl ţin pentru mine. Singurul lucru pe care îl mai spun despre acest „profitor” e că, atunci când îi va veni vremea, va pleca pe lumea cealaltă ca noi toţi. Nu va lua nimic cu el. Nici sala de spectacol, nici pe cea a cinematografului, nici hruba transformată într-o frumuseţe de lăcaş de cultură, şi nici sala de expoziţii. Nu, pe toate le va lăsa moştenire „profitorilor” strădanilor sale de ieri şi de azi.

Am simţit să scriu toate aceste lucruri după numeroasele şi insistentele critici ce i se aduc pe site-ul PSD Caransebeş. E dreptul consilierilor locali să o facă. Să fie vocali ori de câte ori consideră că treaba nu merge. În cazul lui Coajă, însă, aş vrea să le spun că vechea zicală din epoca comunistă „criticile multe şi dese, cheia marilor succese” nu mai este de actualitate. Chiar dacă se consideră că dă bine la electorat.