Menu

Articol

Colocviile NEDEIA, la Băile Herculane. Gheorghe Ţunea: „Viitorul se construieşte pe moştenirea strămoşilor!”

Autor: 

De mâine, marţi, 15 decembrie, la Băile Herculane, se vor desfăşura Colocviile Internaţionale Nedeia - „Banatul viu la 2016”, ediţia a II-a. Manifestarea va dura până joi, 17 noiembrie, şi se va desfăşura la Hotel Golden Spirit din staţiune.La eveniment şi-a anunţat prezenţa preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, care, mâine, de la ora 16.00, va susţine cuvântul de deschidere, în sala de conferinţe, alături de Gheorghe Ţunea, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Gheorghe Ţunea.

„Colocviile Nedeia reprezintă o formă de a-i atrage pe toţi colaboratorii revistei Nedeia la un loc, pentru a putea schimba informaţii şi idei, de a schimba reviste, pentru că mulţi dintre oamenii de cultură invitaţi la eveniment sunt implicaţi în realizarea altor reviste culturale din zona Banatului, dar şi din alte regiuni. Noi, avem ca obiectiv ca lucrările ştiinţifice prezentate la colocvii să fie cuprinse într-un volum, astfel încât să contribuim la îmbogăţirea culturii scrise din Banatul de Munte. Şi nu în ultimul rând, dorim să contribuim la promovarea culturii tradiţionale din Banatul Montan. Am pornit acest demers cu convingerea că prezentul se sprijină pe ceea ce ne-au lăsat strămoşii, iar viitorul nu poate fi construit decât ţinând cont de această moştenire”, ne-a declarat Gheorghe Ţunea.

Programul Colocviilor Nedeia:

MARŢI, 15 NOIEMBRIE 2016, HOTEL GOLDEN SPIRIT (str. Castanilor, nr. 1)

Ora 16.00 – Sala de conferinţe

Cuvântul de deschidere al oficialităţilor judeţului Caraş-Severin şi organizatorilor – Silviu-Florin HURDUZEU, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, prof. Gheorghe ŢUNEA, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin

- prezentarea invitaţilor: Angelica Herac – redactor-şef, revista Nedeia, CJCPCT CS

Ora 16.30

Conceptul de cultură tradiţională

Moderator: prof. Gheorghe Ţunea

1. Prof.univ.dr.Gheorghe SECHEŞAN, Timişoara
2. Dr.ist.Doru SINACI, dir. CJCPCT Arad
3. Radu CERNĂTESCU, Reşiţa
4. Dr.Mircea TABAN, Muzeul Banatului Montan, Reşiţa
5. Carmen NEUMANN, muzeograf, MJRG Caransebeş
6. Florina FARA, muzeograf, MJRG Caransebeş
7. Silviu VELCOTĂ – „Repere Almăjene“,Bozovici
8. Lect.univ.dr. Gabriel KELEMEN, Universitatea de Vest Timişoara
9. Prof.Pamfil şi Maria BILŢIU, etnologi – Maramureş

Vizionare de film documentar etnografic:

Moşii de Florii din Ţara Lăpuşului, 15 min.
Desfăcutul de făcătură pe Valea Cosăului, 10 min.

 

 MIERCURI, 16 NOIEMBRIE 2016

Ora 10.00 – Sala de conferinţe

Banatul în literatura Banatului – Partea I

Moderator: Gheorghe JURMA

1. Dana GHEORGHIU – Provincia din noi
2. Constanţa MARCU – Romanul Tata Domnu sau Placenta Mehadica
3. Prof. Adela LUNGU-SCHINDLER– Virgil Birou, Lume fără cer ‒ o lume uitată
4. Radu CERNĂTESCU ‒ Gérard de Cenad ‒ primul scriitor al Banatului
5. Matei MIRCIOANE – Revoluţia de la 1848 în romanul „Epopeea lui Ghimeş“
6. Prof.dr. Vasile PISTOLEA – „Descoperirea Banatului“, „Întâmplări cu Afilon“, Gheorghe Jurma ‒ trăsături specifice caracterului bănățean
7. Prof.univ.dr. Gheorghe SECHEŞAN – Banatul în literatura optzeciștilor timișoreni

 

Ora 17.00 – Sala de conferinţe

Banatul în literatura Banatului – Partea a II-a

Moderator: Gheorghe JURMA

1. Dr. Maria MÂNDROANE – Literatura condeierilor plugari
2. Prof. Gheorghe RANCU – Ţăranul bănăţean în literatura Banatului prin publicistica sătească.
3. „Nu au murit încă poveştile, Siminico“ – atelier de lucru consacrat scriitorului Ion Florian Panduru; moderatori: prof. Florina Oana Bubă, Ileana Ciobanu, Mihaela Urdeş
4. Vasile BOGDAN – Banatul lui Tata Oancea
- Lansarea volumului „Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica viaţă a lui Tata Oancea“
- Proiecția filmului „Tata Oancea“ realizat de Vasile Bogdan şi Diana Trocmaier

 

JOI, 17 NOIEMBRIE 2016

Ora 10.00 – Sala de conferinţe

Identitatea locală şi identitate naţională – Partea I

Moderator: prof. Elena STOICA

1. Prof. Pamfil BILŢIU – Procesul de modernizare al satelor româneşti şi impactul lui asupra culturii populare
2. Prof. Pavel PANDURU – Identitatea neamului românesc în Ţara Almăjului
3. Adrian DEHELEANU, Muzeul Banatului din Timişoara – Identitatea locală şi naţională – expresie vie a esteticii populare româneşti
4. Daniela BARBULOV- POPOV, Vârşeţ – Evoluţia stilistică a cătrinţei bănăţene
5. Marius MATEI, Muzeul Satului Bănăţean Timişoara – titlu rezervat
6. Pr. Florin OLTEANU,Gyula, Ungaria – Păstrători ai tradiţiei naţionale – Românii din Ungaria
7. Prof. Gabriela BICA – Mărturii ale manifestării identităţii naţionale în Teregova de ieri şi azi
8. Dr.ist. Doru SINACI, dir. CJCPCT Arad – Discursul politic bănăţean în preajma Marii Uniri

 

Ora 17.00 – Sala de conferinţe  

Identitatea locală şi identitate naţională – Partea a II-a

Moderator: Doru SINACI

1. Prof.dr.Maria FRENŢIU – Întrebări identitare
2. Prof.dr.Iulian LALESCU – Însemnări despre identitatea românească
3. Prof. Dan OBERŞTERESCU – Identitate şi alteritate în Banatul Montan, 1866-1914
4. Aurelian POPA, Radio România Bucureşti, Antena Satelor – Media audio între valoarea identitară locală şi cea naţională
5. Prof.Elena STOICA – Creaţia populară – frescă identitară în spaţiul românesc.Studiu de caz: Vâlcea
6. Simion DRAGALINA – Rolul jocului popular şi transpunerea în scenă a unor tradiţii şi obiceiuri – elemente de identitate
7. Prof. Marcel LAPTEȘ – Identitate prin tradiții și obiceiuri/Problema cântăreţilor populari
8. George MUNTEANU, inspector cultural CJCPCT Hunedoara ‒ Fișele etnofolclorice ale unor meșteșuguri tradiționale românești, studiu de caz ‒ Țara Zarandului

 

Powered by Jasper Roberts - Blog