Menu

Articol

Compromis pentru gunoi, la Caransebeş

Autor: 
Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari

În virtutea înţelegerii intervenite în şedinţa de Consiliu local de luni, 16 ianuarie, între grupul liberal şi cel social-democrat, privind amânarea luării unei decizii referitoare la majorarea tarifelor pentru serviciul de salubritate prestat de SC Transal Urbis SRL Caransebeş, până după consultarea Asociaţiilor de proprietari şi a agenţilor economici, iată că joi, 19 ianuarie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului au avut loc discuţii între conducerea administrativă a oraşului şi reprezentanţii acestor asociaţii.

Motivul principal al acestor creşteri de tarife l-a constituit intrarea în vigoare, la începutul anului, a taxei pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi, în sumă de 80 lei/lună, care trebuie plătită de operatorul de salubritate, în cazul de faţă Transal Urbis.

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari s-au prezentat la întâlnire „secondaţi” de doi consilieri locali social-democraţi, Florin Bogdea şi Gavrilă Ardelean. De cealaltă parte a mesei s-au aflat primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac, city-managerul Andrei Ungur, secretarul primăriei, Ana Bratu, directorul Ovidiu Chimigeriu şi Mihai Minea, din partea SC Transal Urbis, precum şi directorul economic al Primăriei, Horia Irimia.

Cum propunerea înaintată spre dezbatere Consiliului local prevede o majorare de la 10,35 la 17,04/persoană a tarifului pentru serviciul de salubritate, social-democratul Florin Bogdea a încercat să demonstreze că aceasta nu se justifică. El a fost contrazis de reprezentanţii Primăriei şi ai SC Transal Urbis, care, cu cifrele în faţă, au arătat că, în condiţiile în care Caransebeşul duce deşeurile tocmai la Oradea, ceea ce înseamnă 540 de kilometri dus-întors, şi depozitează anual acolo aproximativ 6.000 de tone de deşeuri, la toate acestea adăugându-se alte cheltuieli, cum ar fi majorările salariale pentru angajaţii operatorului de salubritate, costul combustibilului, intrarea în vigoare a Taxei de mediu, de 80 de lei/tonă, plus eventualele investiţii viitoare, aşadar, ţinând cont de toate acestea, majorarea nu pare exagerată.

Vocilor din sală, care au cerut ca deşeurile să fie duse la Deponeul de la Lupac, pentru a se evita parcurgerea câtorva sute de kilometri în plus la fiecare drum, li s-a răspuns că, în primul rând, acesta nu este funcţional, urmând să devină operativ abia prin lunile mai, iunie, şi asta dacă lucrurile sunt privite cu optimism, iar în al doilea rând tariful perceput de operatorul din Piteşti al Deponeului va fi de 174 lei/tonă, în vreme ce Oradea percepe un preţ sensibil mai mic.

Cu cifrele în faţă, directorul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu, a spus că ultima majorare de tarife s-a făcut în 2013, iar această creştere a preţului rezultă din faptul că, la Oradea, operatorul caransebeşean de salubritate nu mai plăteşte 83 lei/mc, ci 114 lei/mc, la acesta adăugându-se ceilalţi factori pe marginea cărora s-a discutat, de unde ar rezulta un preţ pentru populaţie de 17,04 lei/persoană.

În final, primarul Felix Borcean a propus o soluţie de compromis, în sensul că tariful să nu fie nici 17 lei/persoană, dar nici 12-13 lei, cât au avansat administratorii, ci undeva la mijloc, la 14-15 lei/persoană, cifră pe care a dorit-o şi reprezentantul social-democraţilor în Consiliul local, Florin Bogdea, restul până la 17,04 lei să reprezinte subvenţia acordată de Primărie. A rămas stabilit că Ovidiu Chimigeriu să facă, în perioada următoare, o serie de calcule, iar în următoarea şedinţă a legislativului local, de săptămâna viitoare, o cifră finală să fie supusă la vot.

Important de menţionat este că subvenţia se acordă doar persoanelor fizice, nu şi celor juridice.

Powered by Jasper Roberts - Blog