Menu

Articol

Concursul Naţional de Poezie „Ion Chichere”, ediţia a III-a, 2018

Autor: 

Societatea Artistică „Pro Banatul de Munte”, Casa Corpului Didactic Reșița, Lions Club Reşiţa Montană și Cenaclului Literar „Semenicul", organizează Concursul Naţional de Poezie „Ion Chichere”, ediţia a III-a, 2018. Concursul se adresează creatorilor cu vârsta de până la 35 de ani (inclusiv), care NU sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Câştigatorii de la edițiile anterioare nu mai pot concura.

Concurenţii vor trimite câte 10 poeme, fie în plic, fie pe e-mail, până cel târziu în data de 30 octombrie, a.c, data poştei sau data de transmitere a e-mail-ului.

Adresă poştală: Societatea Artistică „Pro Banatul de Munte”, str. Libertății, nr. 40, Casa de Cultura a Sindicatelor Reșița.

e-mail: saprobanatuldemunte@yahoo.com

Subiect: Ion Chichere.

Poemele vor fi însoţite de datele de contact ale autorului (nume, adresă poştală/ e-mail, telefon).

Se acordă trei premii:

Premiul I - Premiul „Ion Chichere” - 700 de lei
Premiul II - 500 de lei
Premiul III - 300 de lei

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 20 noiembrie, 2018, ora 17.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa.

Pentru ridicarea premiului, prezenţa este obligatorie.

Se asigură decontarea cheltuielilor de transport (pe teritoriul României) şi o noapte de cazare.

Componenţa juriului:

Preşedinte:
Gheorghe Jurma – critic literar, coordonator Cenaclul Literar „Semenicul”.
Membri:
Matei Mircioane– ziarist și dramaturg.
Nicolae Sârbu – poet şi pozator;
Iacob Roman - poet;
Ion Ştiubea - filolzof, redactor și eseist;
Cristian Bistriceanu – poet, câstigătorul ediției 2017;
Costel Stancu - poet;
Mădălina Chiosa - profesor Limba Română.
Secretar:
Radu Cernătescu - critic literar.

Societatea Artistica „Pro Banatul de Munte”

Preşedinte: Marian Apostol

 

Powered by Jasper Roberts - Blog