Menu

Articol

Control judiciar în locul arestului la domiciliu, pentru traficanţii de droguri

Instanța Tribunalului Caraș-Severin a hotărât astăzi, în Camera Preliminară, să înlocuiască măsura arestului la domiciliul în cazul unui număr de cinci persoane suspectate de trafic de droguri, cu cea de control judiciar. Este vorba de Darius Lingur, Doru Stancu, Adrian Rostaș, Ionuț-Ovidiu Popa și Doru Rostaș, care au făcut parte, alături de alte persoane, dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri ce a fost destructurată de DIICOT în luna martie.

Magistrații s-au prevalat de Decizia din 7 mai a Curții Constituționale, privind modificarea articolului 222 Cod Procedură Penală. Pentru că articolul a fost declarat neconstituțional și se așteaptă o hotărâre a Parlamentului chemat să facă un acord între prevederile legii și cele ale Constituției, instanțele de judecată fie nu decid arestul la domiciliu, fie anulează aceasta măsură, în cazul în care ea există deja.

Powered by Jasper Roberts - Blog