Articol

Medicii și-au făcut un obicei în a atrage atenția părinților și bunicilor cu privire la jucăriile pe care le cumpără pentru cei mici, insistând asupra pericolului pe care unele dintre ele le poate reprezenta pentru integritatea copiilor. De bună credință, chiar prea grijulii, aceștia ne sfătuiesc să nu cumpărăm jucării care, prin forma lor aerodinamică, pot produce accidente și alte leziuni, inclusiv ale ... auzului. Este vorba de elicoptere miniaturale, săbii, fie ele și din plastic, bumeranguri, arcuri cu săgeți, jucării cu led, tobele cu bețe ascuțite ori cutiuțele muzicale cu mulți decibeli. Adică, cam toate jucăriile din gama celor pe care le adoră orice copil. Până și barazii sunt considerați pericol atunci când copiii sunt lăsați să se joace nesupravegheați în preajma lor.

Sigur, multe dintre aceste recomandări stârnesc râsul. Sunt chiar hazlii, dacă ne gândim că, de-a lungul existenței sale moderne, omenirea nu a pus atâta preț pe astfel de sfaturi. Pe atunci, nu se inventaseră elicopterele sau avioanele cu elice, jucăriile cu led ori cutiuțele muzicale atât de zgomotoase. Copiii, căci și atunci erau copii, nu erau atât de dădăciți, parcă aveau mai multă libertate, dându-li-se posibilitatea de a se descurca și singuri, să-și dea cu stângu-n dreptu’, cu capul de pragul de sus, să se deprindă cu greutățile de mici.

Mai mult, copilăriile de atunci erau cu mult mai frumoase decât cele de azi, dovadă că toți le invocăm la un moment dat, chiar dacă se rezumau la jucărioarele confecționate din lemn, cu margini teșite, dar și ascuțite, la celebrii căluți în care te balansai, la cuburi colorate, la paloșele demne de cel mai celebru Făt-Frumos, mașinuțe, trenulețe, și ele din lemn. Cinstit să fiu, deși în pauzele dintre ore elevii jucau, în curtea școlii, oina, cacica, bâza sau lapte-gros nu am auzit vreun profesor să le interzică pe motiv că elevii se puteau lovi sau să-și rupă șira spinării. Distracția era maximă, copiii erau fericiți, chiar dacă mai intrau cu săniile într-un gard, ajungeau acasă cu un cucui sau o vânătaie, uzi până la piele ori cu nasul curgând ca la puiul de găină.

Copiii creșteau mari și frumoși, se dezvoltau normal, în armonie cu jucăriile rudimentare păstrate într-o cutie de carton. Și toate acestea, pentru că nu existau atâția specialiști care să fi stat cu gura pe ei, să le spună mereu: „Nu pune mâna pe aia!“ „Nu băga în gură biluța!“ „Ai grijă cum ții în mânuțe bățul ăla!“, „Nu te juca cu sabia aia!“ ș.a.m.d.

Altă lume, alți ipocriți, alte fandoseli. Doar copilăria a rămas aceeași.